Aşezarea medievală de pe malul stâng al Suşiţei, situată la nord‑vest de Târgu Jiu, se conturează ca un complex rezidenţial de tip urban, datorită construcţiilor masive din bolovani şi cărămidă legată cu mortar, investigate în special în sectorul I al Câmpului lui Pătru. Cercetările din 1996 au confirmat structura locuinţei „A” (14,30 × 7,70 m), fără faze constructive distincte, dar cu indicii clare privind o compartimentare internă organizată în jurul unui posibil culoar central şi existenţa a cel puţin patru încăperi încălzite, sugerate de instalaţiile prăbuşite în beci. Inventarul bogat — ceramică variată, cahle, piese metalice, oase de animale şi numeroase cărămizi, inclusiv fragmente romane refolosite — susţine funcţionarea aşezării între sfârşitul secolului XIV – începutul secolului XV şi a doua jumătate a secolului XVI. Extinderea sitului spre nord rămâne neclară din cauza terenurilor agricole şi a construcţiilor moderne, iar conservarea ansamblului impune atât continuarea săpăturilor în sectoarele II şi III, cât şi protejarea şi consolidarea zidurilor, dată fiind importanţa lor pentru studiul arhitecturii laice medievale şi al locuirii feudale din spaţiul românesc.

Au continuat cercetările în locuinţa medievală „A” de pe Câmpul lui Pătru. Se conturează ca o construcţie solidă, parte a unui centru administrativ cu rol militar şi politic din vremea lui Mircea cel Bătrân, având o pivniţă rectangulară de 14,30 × 7,70 m, zidită din bolovani de râu legaţi cu mortar alb-gălbui şi coborâtă circa 2 m sub nivelul actual. În jumătatea sudică, stratigrafia surprinde succesiunea clară a etapelor de utilizare şi distrugere: podea din pietre bătute, nivel de construcţie cu pământ cenuşiu şi pigment de mortar, urme de incendiu cu podea carbonizată şi vatră prăbuşită, apoi nivelul de demantelare şi depuneri târzii. Materialele descoperite — ceramică smălţuită policrom în tehnica sgraffito, oale borcan, vase cu toartă, obiecte metalice de construcţie şi numeroase fragmente de cahle, inclusiv cu iconografia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” — indică existenţa unei instalaţii de încălzire prăbuşite şi confirmă statutul înalt al ansamblului rezidenţial.

Cercetările s-au desfășurat între 16 iulie - 1 august 1981 și s-au desfășurat în 3 sectoare. În Sectorul I a fost cercetată o locuință feudală cu pivniță, bine păstrată, construită din bolovani de piatră legați cu mortar alb gălbui, cu un plan dreptunghiular orientat NE–SV. Dimensiunile interioare – 14,30 × 7,70 m – indică o construcție amplă, solidă, aparținând unei elite locale. Zidurile pivniței, groase de 0,80 m, se păstrează pe 2,30–2,60 m înălțime, cu 6–7 asize. Interiorul lor este surprinzător de neted, semn al unei execuții atente. Pe axul longitudinal al încăperii au fost identificate trei elemente litice – o rișniță de mână, o piatră de moară și un fragment de piatră de moară –, dispuse la intervale regulate de 3,50 m. Ele par să fi servit drept baze pentru stâlpii planșeului, sugerând existența unui etaj sau a unui parter susținut pe grinzi. În jurul zidurilor de NE și SE a fost documentat un pavaj din pietre de râu, lat de circa 2 m, probabil o amenajare exterioară menită să protejeze fundația. Sondajele au scos la iveală un strat masiv de moloz provenit din dezafectarea construcției, conținând cărămizi romane și feudale, mortar și bolovani. Prezența țiglelor, olanelor și tegulae mamatae arată reutilizarea materialelor romane dintr o clădire aflată în apropiere. Un reper cronologic solid îl oferă un denar de argint din 1569, emis de Maximilian al II lea, găsit în stratul de moloz. Acesta fixează funcționarea locuinței în a doua jumătate a secolului al XVI lea. Materialul arheologic este bogat: ceramică uzuală și decorativă, cahle smălțuite cu motive vegetale, geometrice și figurative (inclusiv reprezentarea Sfinților Constantin și Elena), precum și obiecte metalice (catarame, aplice, cuie, fragmente de chei). Cahlele provin de la o sobă prăbușită de la nivelul parterului, confirmând existența unei locuințe confortabile, bine dotate. Toate aceste elemente conturează imaginea unei curți feudale din secolele XV–XVI, cu o arhitectură solidă și un nivel ridicat de confort interior. În sectorul II, situate la circa 50 m est de locuința „A” a fost cercetată o a doua construcție, notată „B”, puternic afectată de lucrările agricole. Pentru stabilirea planului au fost trasate secțiuni și casete care au permis identificarea a două ziduri orientate NV–SE, cu grosimea de 0,80 m și distanțate la 7 m unul de altul. Dimensiunea nu poate fi încă atribuită cu certitudine lățimii sau lungimii clădirii. În secțiunea VI a fost descoperit zidul „L”, construit din bolovani legați cu mortar, păstrat pe 7 m lungime, cu un colț orientat spre est. La vest, caseta VA a scos la iveală un alt colț de zid, notat „B”, construit după aceleași principii și probabil aparținând aceleiași structuri. Planimetria construcției rămâne incompletă, urmând să fie clarificată în campaniile viitoare. Materialul arheologic provine în mare parte din locuința „A”, dar confirmă aceeași cronologie medievală târzie și același nivel de viață ridicat, prin ceramica variată și cahlele smălțuite. Cercetările nu au putut continua din cauza culturilor agricole. Sectorul III a fost trasat la 277 metri sud-vest de locuința feudală A, unde au fost reperate urmele unei alte construcţii de zid, constituind limita în această direcție a zonei construite. Cercetările din sectorul analizat au vizat două secțiuni paralele, (S) V și (S) VI, la care s‑a adăugat caseta VA. În secțiunea (S) VI, la adâncimea de aproximativ 0,35 m, a fost identificat un zid orientat nord–sud, notat „L”, construit din bolovani de dimensiuni medii legați cu mortar. Zidul are o lățime de circa 0,80 m și a putut fi urmărit pe o lungime de 7 m, fiind însă distrus spre nord de lucrări moderne de nivelare. La capătul sudic se păstrează un colț orientat spre est, sugerând existența unei structuri de plan mai amplu. În caseta VA, trasată la vest de (S) V, a fost descoperit un colț de zid notat „B”, realizat după aceleași principii constructive ca zidul „L”, ceea ce indică apartenența la aceeași clădire. Condițiile de lucru nu au permis stabilirea planimetriei complete în campania din 1981, astfel că acest obiectiv rămâne deschis cercetărilor viitoare. Materialul arheologic provine în mare parte din locuința feudală „A” și se remarcă prin diversitatea ceramicii uzuale și decorative, deși fragmentele sunt în general incomplete. Ceramica uzuală este lucrată la roată, din pastă omogenă, arsă oxidant sau semioxidant, iar multe piese prezintă urme de ardere secundară. Au fost identificate mai multe tipuri de buze aparținând oalelor‑borcan, fragmente de vase de provizii și fragmente de pahare cu picior inelar. Decorul oalelor‑borcan constă în incizii orizontale aplicate pe umeri sau, mai rar, pe buze, uneori intersectate de o linie în val. Ceramica decorativă include farfurii cu fund inelar, piese sgrafitate și strițuite, discuri cu decor concentric în relief și un număr considerabil de cahle. Acestea provin din prăbușirea unei sobe aflate la parterul construcției și se remarcă prin varietatea motivelor ornamentale. Printre ele se numără cahle cu corp trunchiat și gură pătrată, precum și piese decorate cu motive vegetale, geometrice sau figurative, între care se distinge reprezentarea a două personaje separate de o cruce, interpretate ca Sfinții Împărați Constantin și Elena. Smalțurile sunt variate, în nuanțe de verde, brun și galben. Între obiectele metalice descoperite se numără un fragment de cheie, un fragment de zăbală, o limbă de curea, două catarame mici, două aplice de ușă, diverse lame metalice, precum și mai multe cuie și piroane. Aceste piese completează imaginea unei gospodării nobiliare active și bine dotate. Tipologia ceramicii, în special cea decorativă, plasează ansamblul în secolele XV–XVI, cu analogii în zona Mehedinți. Existența unor construcții din piatră cu pivnițe, alături de materialul ceramic bogat și variat, confirmă prezența la Polata‑Bîrsești a unor curți feudale în care soliditatea arhitecturii se împletea cu gustul pentru decorația interioară. Continuarea cercetărilor își propune să clarifice rolul economic, politic și cultural al acestei localități în istoria medievală a Gorjului și, implicit, în evoluția Țării Românești.

Periegheză realizată în vara anului 1980.

Campania arheologică desfășurată între 18 august și 6 septembrie 1980 a urmărit documentarea fundațiilor unei construcții medievale puternic afectate de intervenții moderne, zidurile fiind în mare parte scoase în ultimele decenii, iar interiorul pivniței golit, ceea ce a îngreunat surprinderea stratigrafiei. Fundația era alcătuită din bolovani de piatră legați cu mortar alb gălbui, cu nisip grosier și var, iar zidurile păstrau o înălțime între 2,10 și 2,60 m. În interior se observa o retragere de 16 × 10 cm, la 0,40 m deasupra solului viu, destinată fixării pardoselii. Construcția avea plan dreptunghiular, 14,30 × 7,70 m, orientată SV–NE, iar secțiunea trasată pe axul lung a surprins o peliculă subțire de mortar, interpretată ca nivel de construcție. Pe mijlocul încăperii au fost descoperite, la distanțe regulate, o râșniță de mână, o piatră de moară și un fragment de piatră de moară, elemente care probabil serveau ca baze pentru popi sau stâlpi de susținere ai unui planșeu drept. Extinderea secțiunii dincolo de zidul de nord est a permis stabilirea grosimii acestuia, de 0,80 m, iar șanțul de fundație s a dovedit a fi săpat vertical și umplut ulterior cu bolovani. În zidul de nord vest au fost găsite fragmente romane – țigle, cărămizi, olane –, aduse probabil dintr o construcție romană aflată în apropiere. La 10 m sud est de construcția principală a fost trasată o secțiune de control, care nu a surprins ziduri, dar a furnizat ceramică similară celei din interiorul pivniței. O a doua construcție, situată la circa 50 m est, a fost cercetată parțial, fiind afectată de lucrările agricole. Aici au fost identificate două ziduri orientate NV–SE, groase de 0,80 m și distanțate la 7 m, fără a se putea stabili încă dacă această măsură reprezintă lățimea sau lungimea clădirii. Materialul arheologic constă aproape exclusiv din ceramică medievală. Ceramica nesmălțuită include fragmente de vase mici și mijlocii, lucrate la roată, cu decor incizat orizontal sau în val, uneori combinat, tipologic databile în secolele XIV–XV. Ceramica smălțuită este reprezentată de cahle, plăci și discuri decorative, precum și farfurii cu fund inelar; două fragmente de cahle prezintă un personaj în haină lungă, brodată, smălțuită verde, provenind din prăbușirea unei sobe de la parter. Dimensiunile pivnițelor, tehnica de construcție și materialele decorative sugerează că cele două clădiri erau case boierești, cu ultima fază de funcționare în secolul al XVI lea. Utilizarea pietrelor de moară ca baze pentru stâlpi indică o legătură cu tradiția morăritului, bine atestată documentar în zona Gorjului medieval.