Aşezarea rurală şi necropola romană de la Ciocadia, în comuna Bengeşti‑Ciocadia, formează un ansamblu arheologic coerent, în care zona de locuire (villa rustica) şi spaţiul funerar se află în relaţie directă, la doar câteva sute de metri distanţă. Necropola, amplasată pe un platou situat la nord de villa rustica, a oferit prin cercetările din 2007 noi complexe de incineraţie, amenajate pe platforme rectangulare din pietre de râu sau în interiorul unor ringuri de piatră. Inventarul funerar este caracteristic secolelor II–III p.Chr., incluzând cuţite şi piroane din fier, o fibulă din bronz tip ancoră, fragmente de sticlă şi ceramică, precum şi o bază de stelă funerară descoperită in situ. Stratigrafia confirmă existenţa unui nivel roman compact, aşezat direct peste sterilul arheologic. La sud de necropolă, cercetările din villa rustica au scos la iveală fundaţiile unei clădiri romane de mari dimensiuni, construite din piatră de râu şi de munte, uneori legată cu mortar de var. Materialul arheologic este bogat şi tipic unei aşezări rurale romane: ţigle, olane, cărămizi, vase ceramice de uz casnic, piroane, o dăltiţă, fragmente de sticlă şi două denari de la Septimius Severus şi Caracalla. În interiorul ruinelor romane au fost identificate şi cinci morminte medievale de inhumaţie, datate la începutul secolului al XV‑lea, unul dintre ele fiind asociat cu o monedă emisă în timpul domniei lui Dan al II‑lea. Întregul ansamblu arheologic de la Ciocadia ilustrează continuitatea de utilizare a locului: o necropolă romană birituală din secolele II–III p.Chr., aflată în imediata vecinătate a unei villa rustica contemporane, peste ale cărei ruine se suprapune, după mai bine de un mileniu, o necropolă medievală timpurie. Rezultatele celor şapte ani de cercetări confirmă importanţa sitului în reţeaua rurală romană din zona subcarpatică a Olteniei şi relevă dinamica locuirii şi a practicilor funerare pe termen lung.

Cercetările din 2006 de la Ciocadia–Codrişoare au urmărit extinderea zonei cunoscute a necropolei romane prin deschiderea a trei secţiuni noi, în care stratul de cultură roman a apărut imediat sub vegetal, cu aceeaşi compoziţie negru‑cenuşie documentată în campaniile anterioare. În S1/2006 şi S2/2006 au fost recuperate fragmente de materiale de construcţie, ceramică lucrată cu mâna şi piese mărunte din fier, iar în S1/2006, în caroul 15, a fost identificată o concentraţie de oase calcinate şi cărbune, semn al unui complex funerar deranjat. Secţiunea S3/2006 a oferit însă descoperirea majoră: un mormânt de incineraţie de tip ustrinum, marcat de un ring din cărămizi, ţigle şi pietre de râu, cu un inventar funerar bogat – bijuterii din argint, piese de bronz, cuţite din fier, o cute de piatră şi ceramică lucrată la roată –, precum şi un zid roman din piatră legată cu mortar, surprins pe o lungime de peste trei metri. În paralel, la circa 200 m sud de necropolă, periegheza a indicat o zonă densă în materiale de construcţie romane, sugerând existenţa unei villa rustica. Pentru verificarea ipotezei au fost trasate secţiunile S4/2006 şi S5/2006, în care au apărut imediat cantităţi mari de ţigle şi olane, iar în S4/2006 au fost identificate fundaţiile unei clădiri de mari dimensiuni, orientată NE–SV, cu ziduri de 0,64–0,68 m grosime, realizate din piatră de râu legată cu mortar de var. În interiorul fundaţiei, un schelet orientat E–V, fără inventar, indică o înhumaţie târzie, posterioară cu secole fazei romane. Materialul arheologic este consistent: ceramică romană de uz casnic, piroane din fier şi patru monede – două dupondii (Severus Alexander şi Antoninus Pius) şi două denari (Iulia Maesa şi Divus Antoninus) –, care fixează cronologia clădirii în secolele II–III p.Chr. Ansamblul descoperirilor confirmă existenţa unei necropole birituale datate în secolele II–IV p.Chr., aflată în imediata vecinătate a unei villa rustica de mari dimensiuni, documentată pentru prima dată în campania din 2006. Stratigrafia uniformă, bogăţia materialului şi prezenţa atât a complexelor funerare, cât şi a arhitecturii rurale romane conturează un sit de importanţă majoră pentru înţelegerea organizării teritoriale din zona subcarpatică a Olteniei.

Cercetările au început prin deschiderea a două secţiuni orientate nord–sud, menite să surprindă limitele locuirii şi eventualele substrucţii. În S1/2005, trasată pe marginea vestică a platoului, stratul roman a apărut imediat sub vegetal, cu fragmente de ţiglă, cărămidă, olane şi ceramică, iar în capătul nordic a fost descoperit primul as roman emis de Caracalla pentru Iulia Domna, o piesă care confirmă cronologia sitului în secolele II–III p.Chr. În S2/2005, deschisă spre est, materialul roman este abundent, incluzând cărămizi (una cu impresiune de labă de câine), ceramică lucrată la roată şi cu mâna, precum şi un strat de arsură cu oase calcinate, cenuşă şi un inventar bogat: piroane în formă de L, nituri din bronz, fragmente de vase şi o spectaculoasă toartă de oinochoe decorată cu cap de leu şi gorgonă, alături de o piesă de harnaşament. În aceeaşi secţiune, la adâncimea de 0,70 m, a fost identificat un mormânt roman de inhumaţie, construit din cărămizi, ţigle şi olane legate cu mortar, dispuse pe cinci asize. Deşi scheletul era deranjat şi inventarul funerar lipsă, jefuirea fiind veche, în apropiere au fost recuperate un unguentarium din sticlă şi o fibulă de argint tip ancoră, indicii clare ale unui context funerar roman bine structurat. Tot aici au fost descoperite şi alte piese metalice – o fibulă de fier cu placă dreptunghiulară, o plăcuţă de argint cu urme de nituri şi fragmente de bronz –, completând imaginea unei aşezări rurale active şi bine integrate în economia provincială. Rezultatele campaniei confirmă funcţionarea aşezării în secolele II–III p.Chr., iar stratigrafia simplă – vegetal, nivel roman, apoi steril – arată o ocupare clar delimitată. Periegheza realizată la sud de punctul Codrişoare a indicat existenţa unei alte zone bogate în materiale romane, ce urmează a fi cercetată. Pentru protejarea sitului, s-a recomandat interzicerea arăturilor adânci, măsură necesară pentru conservarea pe termen lung a acestui punct arheologic.

Campania din 2004 de la Ciocadia–Codrişoare a urmărit clarificarea funcţiei sitului, însă cercetările au fost îngreunate de fragmentarea proprietăţilor şi de reticenţa unor localnici, ceea ce a impus mutarea suprafeţelor de lucru. În secţiunea S1/2004, trasată la nord‑est de cercetările anterioare, stratul roman a apărut imediat sub vegetal, cu numeroase fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată, materiale de construcţie şi pietre de râu dispuse aleatoriu. Descoperirea esenţială a fost un fragment de ţiglă cu ştampilă militară, probabil aparţinând Legiunii a VII‑a Claudia, care indică prezenţa unui detaşament roman în zonă. Stratigrafia confirmă aceeaşi succesiune observată în anii precedenţi: nivel vegetal, strat roman negru‑cenuşiu şi sterilul galben. Caseta C1/2004, deschisă la sud‑est de secţiune, a oferit un material arheologic similar – ceramică neagră, fragmente de opaiţ, ţigle şi olane –, însoţit de urme de arsură şi cărbune, semn al unor activităţi domestice sau rituale. Spre deosebire de campaniile anterioare, inventarul mobil este dominat de ceramică, lipsind podoabele, piesele de port sau armele care caracterizaseră descoperirile precedente. Totuşi, consistenţa materialului şi uniformitatea stratigrafiei confirmă funcţionarea sitului în secolele II–IV p.Chr., în acord cu datele acumulate între 2000 şi 2003. Elementul decisiv al campaniei îl reprezintă însă fragmentele cu ştampilă militară, care susţin ipoteza existenţei unui punct roman de supraveghere pe traseul drumului ce lega zona subcarpatică de marele coridor rutier al Oltului. În lipsa unui castru identificat la Săcelu – deşi acolo exista o aşezare rurală şi o staţiune balneară romană – fortificaţia de la Ciocadia ar fi putut îndeplini rolul de protecţie şi control al rutei. Investigaţiile viitoare se vor concentra asupra zonelor unde localnicii semnalează ziduri groase şi posibile structuri, pentru a completa imaginea acestui punct strategic roman.

Campania din 2003 de la Ciocadia–Codrişoare a urmărit identificarea unor noi elemente care să clarifice funcţia sitului, însă cercetările au fost din nou îngreunate de fragmentarea proprietăţilor şi de accesul limitat la teren. În secţiunea S1/2003, trasată la nord de aria investigată anterior, stratul roman a apărut imediat sub vegetal, cu materiale de construcţie provenite de la un edificiu distrus de lucrările agricole moderne. Sub nivelul roman, pe un pavaj circular din piatră de râu, au fost descoperite oase calcinate, cenuşă, ceramică lucrată cu mâna şi piese metalice – între care o fibulă de bronz databilă în secolul II î.Hr. –, indicând existenţa unei necropole preromane de incineraţie peste care s-a suprapus ulterior aşezarea romană. Inventarul din stratul roman este bogat şi variat: ceramică lucrată la roată şi cu mâna, fragmente de sticlă, materiale de construcţie şi obiecte metalice, inclusiv un vârf de suliţă, un cuţit şi trei fibule (una din bronz şi două din fier, una dintre acestea având proeminenţe sferice din bronz). Stratigrafia secţiunilor S1/2003 şi S2/2003 este identică: strat vegetal, nivel roman până la –0,50 m, apoi nivel preroman până la –0,60 m şi sterilul arheologic. Secţiunea S2/2003 a confirmat aceeaşi succesiune, cu materiale preromane şi romane, iar în martorul dintre secţiuni a fost recuperat un cuţit de tip sica, piesă caracteristică mediului dacic. Ansamblul descoperirilor plasează nivelul preroman în secolele II–I î.Hr., iar nivelul roman în secolele II–IV d.Hr.. Profilul magnetometric realizat la nord de zona cercetată anterior a completat imaginea sitului, relevând o succesiune de anomalii magnetice intense, unele asociabile unor ziduri îngropate sau structuri din materiale cu susceptibilitate ridicată, altele sugerând prezenţa unor elemente metalice. Deşi la suprafaţă nu sunt vizibile urme ale acestor construcţii, datele geofizice indică existenţa unor structuri subterane extinse, a căror natură urmează să fie stabilită prin săpături viitoare. În lipsa unor dovezi concludente, cercetarea din 2003 nu a putut stabili cu certitudine destinaţia sitului, dar a consolidat ipoteza că la Ciocadia ar fi existat fie un punct militar roman de supraveghere, fie o aşezare rurală, ambele compatibile cu poziţia strategică a locului.

Campania arheologică din 2002 de la Ciocadia–Codrişoare a urmărit identificarea unor noi elemente de zidărie care să clarifice planul şi funcţia construcţiei romane descoperite în anii anteriori. Pentru aceasta au fost deschise trei secţiuni şi două casete, amplasate mai la nord decât suprafeţele precedente, din cauza exploatării agricole a terenurilor. În S1/2002 a fost surprins un zid orientat est–vest, construit din piatră de râu legată cu mortar de var, păstrat pe 4 m lungime, alături de o aglomerare de pietre mari şi un material arheologic bogat, dar fragmentar, rezultat al deranjării stratigrafiei prin arături. În S2/2002 au apărut piese metalice importante – verigi de bronz, un coif fragmentar din fier, o posibilă fibulă – precum şi urme de arsură şi oase calcinate, indicând activităţi intense în zona locuirii. S3/2002 a confirmat aceeaşi stratigrafie şi acelaşi tip de material, fără a surprinde însă structuri coerente. Casetele C1/2002 şi C2/2002 au completat imaginea arhitecturii romane. În C1/2002 au fost descoperite fragmente ceramice cu urme de arsură secundară, materiale de construcţie şi o fibulă fragmentară de tip „cu capetele în formă de bulb de ceapă”, databilă la sfârşitul secolului III şi în secolul IV p.Chr., ceea ce indică o continuare a locuirii după retragerea administraţiei romane din Dacia. În C2/2002 au fost identificate două ziduri paralele orientate nord–sud, legate la nord de zidul surprins în S1/2002 şi probabil conectate la sud cu structurile descoperite în campaniile 2000–2001. Materialul arheologic – ceramică, fragmente de bronz, oase calcinate, cenuşă – sugerează o zonă intens utilizată, posibil cu funcţii mixte, domestice şi funerare. Ansamblul descoperirilor din 2002 confirmă existenţa unor substrucţii romane complexe, databile în secolele II–III p.Chr., cu indicii de continuitate până în secolul IV. Prezenţa zidurilor, a materialelor de construcţie şi a pieselor metalice, alături de datele magnetometrice furnizate de GEI PROSECO, sugerează existenţa unei clădiri de mari dimensiuni sau a unui nucleu arhitectural mai amplu, a cărui funcţie urmează să fie clarificată prin cercetările viitoare.

Cercetările din 2001 de la Ciocadia–Codrişoare au urmărit verificarea şi extinderea sondajului realizat în anul precedent, fiind deschise pe proprietatea Corobeei Maria. Dezvelirea suprafeţei de 6 × 5,6 m a permis conturarea fundaţiilor unei construcţii patrulatere neregulate, cu laturi între 3,6 şi 4,6 m şi ziduri groase de circa 0,6 m, ridicate din piatră de râu legată cu mortar. Interiorul era amenajat cu un pavaj din pietriş de râu, însă laturile vestică şi sudică au fost puternic afectate de lucrările agricole, ceea ce explică starea fragmentară a materialului arheologic recuperat: ţigle, olane, cărămizi, ceramică lucrată cu mâna şi la roată, un piron de fier şi câteva piese din bronz, între care un arc de fibulă cu cinci spirale. În lipsa unor elemente suplimentare, destinaţia construcţiei rămâne deschisă interpretării. Dimensiunile reduse, zidăria solidă şi poziţia strategică sugerează fie un mic turn de observaţie destinat supravegherii drumului subcarpatic ce ducea spre limesul alutan, fie o structură aparţinând unei villae rusticae, având în vedere proximitatea aşezării rurale romane de la Săcelu, situată la doar 7 km spre vest. Materialul arheologic se încadrează în secolele II–III p.Chr., confirmând continuitatea locuirii romane în zonă şi oferind un punct de plecare pentru cercetările ulterioare, menite să clarifice funcţia exactă a edificiului.

Sondajul arheologic realizat în 2000 la Ciocadia–Codrişoare, declanşat în urma sesizării unui localnic, a dus la identificarea primelor indicii clare ale unei locuiri romane pe platoul situat la intrarea în sat. În caseta de 3,5 × 2 m, la numai –0,30 m, a fost surprins un zid din piatră de râu legată cu mortar de var, orientat est–vest, cu grosimea de 0,6 m, alături de un pavaj din pietriş şi o zonă circulară cu arsură puternică, posibil legată de activităţi domestice sau rituale. Materialul arheologic este bogat şi variat: fragmente de ţigle, olane şi cărămizi de dimensiuni diferite, ceramică şi sticlă romană, piese metalice (cuţit, piroane, fibule din bronz, aplică traforată), precum şi obiecte de podoabă sau accesorii (fragmente de cercel filigranat tip „nodul lui Hercule”, ac de păr din bronz, mărgea din os decorată). Remarcabil este şi inelul din fier cu chipul zeului Mercur, indiciu al unui nivel cultural şi economic bine conturat. Ansamblul descoperirilor sugerează existenţa unei structuri romane solide, fie parte a unei villae rusticae, fie a unei fortificaţii de mici dimensiuni, având în vedere zidăria cu mortar şi diversitatea materialelor. Totuşi, suprafaţa redusă a sondajului nu permite stabilirea funcţiei exacte a complexului. Cert este că situl se încadrează cronologic în secolele II–III p.Chr., iar descoperirea sa adaugă un nou punct important pe harta arheologică a judeţului Gorj, deschizând direcţii de cercetare care vor clarifica extinderea şi rolul acestei locuiri romane.