Cercetările arheologice preventive realizate în 2007 la biserica „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Voievozi” din Brănești au scos la iveală faptul că monumentul se suprapune peste un vechi cimitir, mai ales pe laturile de sud și est. Intervențiile de consolidare – subzidiri cu beton și fier, precum și casetele deschise în jurul fundației – au permis documentarea unor zone până atunci inaccesibile. Diferențele de adâncime ale temeliei, mai reduse în est și mult mai mari în vest, au creat situații variate de conservare, dar în toate cazurile cercetarea a confirmat prezența unor înhumări anterioare construcției actuale, un aspect esențial pentru înțelegerea evoluției spațiului sacru. Aceste descoperiri se înscriu în tipologia obișnuită a cimitirelor parohiale din secolele XVIII–XIX, unde lăcașul de cult se ridica adesea peste zone funerare mai vechi, un fenomen frecvent analizat în studiile despre arheologia bisericilor și cimitirele tradiționale. Casetele deschise pe latura de nord (CI și CII) au surprins două morminte la adâncimi cuprinse între -0,70 și -0,90 m, cu schelete orientate est–vest, în poziție creștină, însoțite de fragmente de lemn provenite de la sicrie. Pe latura de sud, unde au fost practicate cele mai multe casete (CIII–CVII), situația s-a repetat: în mai multe puncte au fost identificate oase umane, fragmente de cărămidă și puține resturi ceramice asociate unor practici funerare. Unele casete nu au furnizat material arheologic, ceea ce sugerează o distribuție neuniformă a mormintelor, tipică pentru cimitirele parohiale unde înhumările se concentrau în anumite zone. Această alternanță între zone funerare dense și spații lipsite de intervenții umane este bine documentată în cercetările dedicate ritualurilor de înhumare din epoca modernă. În zona absidei altarului, casetele CVIII și CIX au confirmat aceeași realitate: prezența unor morminte la adâncimi relativ mici, cu resturi osteologice variate – cranii, vertebre, membre inferioare și superioare. Faptul că aceste înhumări se găsesc chiar în apropierea altarului indică o utilizare intensă a spațiului funerar înainte de ridicarea sau refacerea bisericii, un fenomen întâlnit și în alte situri unde comunitățile privilegiau zonele sacre pentru înmormântări. În schimb, caseta CX, situată în exteriorul pronaosului, a furnizat doar fragmente de cărămidă, semn că nu toate zonele din jurul bisericii au fost folosite în mod egal pentru înhumări, ceea ce permite o reconstituire mai nuanțată a organizării cimitirului. În interiorul bisericii, secțiunile trasate pe lățimea navei nu au relevat materiale arheologice, iar decaparea generală până la -0,30 m nu a surprins urme funerare sau culturale. Această absență indică faptul că nivelările și amenajările ulterioare au eliminat eventualele urme mai vechi sau că interiorul actual al bisericii nu a funcționat ca spațiu funerar. În ansamblu, descoperirile arheologice permit concluzia că edificiul actual se suprapune peste un cimitir databil în prima jumătate și a doua parte a secolului al XIX-lea, confirmat atât de tipologia mormintelor, cât și de materialele asociate.