Delimitarea incintei fortificate poate fi urmărită astăzi sub forma unui mic val care se identifică cu traiectul zidurilor incintei acoperite în prezent de un strat subţire de sol. Incinta fortificaţiei are o formă neregulată, soluţie care adaptează cetatea configuraţiei terenului, precum şi pentru folosirea avantajelor cotelor de nivel ale platoului pe care s-a construit. Axul nord-sud, în interior, are o lugime de 44 m, iar axul est-vest de 42 m. Zidăria incintei prezintă un parament în opus incertum pentru un zid cu o grosime cuprinsă între 1 – 1,2 m posibil de realizat prin tehnica ţesută utilizată şi la zidăriile ciclopiene la care materialul solid (piatra) nu are dimensiuni riguroase. Materialul majoritar folosit în construcţie este şistul cristalin prezent în apropierea locului. Acest material este legat cu mortar medieval a cărui reţetar este alcătuit din pastă de var gras aditivată cu un adaos de hidraulicizare produs de cărămida pisată şi nisip cu granulometrii cuprinse între 0 – 1 mm, 1 – 3 mm şi 3 – 5 mm. Forma neregulată a incintei s-a realizat prin îmbinarea unor segmente cu lungimi mic de zid sub diferite unghiuri care reuşesc să încheie pe platou zidăria incintei fortificate. Această soluţie este specifică perioadei şi se întâlneşte la toate fortificaţiile din zonele montane şi de deal. Un exemplu pentru desfăşurarea incintei în plan neregulat se află în partea de răsărit a acesteia unde se poate vedea îmbinarea sub un anumit unghi a două segmente de zid.
Pprin tehnica de lucru şi a materialelor folosite (mortarul cu reţetar medieval) la incinta fortificată, cât şi a soluţiei de realizare a unui plan relativ circular, fortăreaţa poate să aparţină cronologic secolelor XIII – XIV.

Cetatea de la Cucuiş se înscrie în rândul fortificaţiilor care nu mai posedă suficiente elemente arhitectonice în baza cărora prin analogii şi elemente stilistice să poată fi datată. În interiorul cetăţii nu s-au descoperit materiale ceramice s-au de altă natură care să conducă spre o datare probabilă. Nu s-au descoperit până acum nici documente medievale care să ateste acest aspect.