Cercetările arheologice din 1974-1977 au descoperit materiale ceramnice databile în sec. XI-XIII. Ceramica este reprezentată mai ales de cazanele pecenege care provin dintr-o fortificaţie cu val de pământ probabil dotată şi cu palisadă. Valul de pământ este tăiat de podeaua lutuită a unui bordei datat în sec. XIV, de unde s-a descoperit o monedă arpa diana, din jurul anului 1200.

Fortificaţia de piatră ridicată în sec. XIII este databilă pe baza unei atestări documentare din anul 1299.
Incintă cu opt bastioane: Bastionul Măcelarilor, Bastionul Croitorilor, Bastionul Cismarilor, Bastionul Blănarilor, Bastionul Dogarilor, Bastionul Kalendas, Bastionul Olarilor, Bastionul Lăcătuşilor, curtine.
Structura actuală e definită prin ziduri din segmente drepte, rotunjite pe latura vestică şi prevăzute la colţuri cu turnuri de apărare. Înălţimile zidurilor ating şi astăzi 10 m, cu grosimi chiar şi de 2 m. În partea de sus se pot vedea meterezele pentru arme de foc, fiind prevăzute pe interior cu drum de strajă, lat de circa 1 m. Până în secolul al XVIII-lea, cetatea era împrejmuită de un şanţ cu apă, din râul Aiudel, astfel că accesul se făcea pe un pod mobil.