Cândva în secolul al X-lea, probabil în a doua sa jumătate, în areal apare prima populaţie maghiară, în zona satului care poartă un nume caracteristic acestei epoci: Arpad. Potrivit tradiţiei orale existente încă în sat şi comunicată de către preotul reformat, mormintele conducătorilor acestui grup se aflau undeva în zona de sud-vest de sat, unde existau trei movile care delimitau hotarul a trei sate Arpad, Batăr şi Tăut. Deşi cunoscut de săteni ca toponim, locul nu ne-a putut fi precizat în teren şi nici identificat prin cercetările de teren.

Actuala „tradiţie” orală ar putea avea o sorginte „intelectuală” în informaţiile din monografia comitatului Bihor, publicată de Borovszky Samu . Vatra veche a satului Arpad a fost semnalată potrivit tradiţiei orale de către acelaşi paroh, la est de satul actual. La suprafaţă au fost găsite fragmente ceramice, cărămizi sau chirpic din secolele al XVI-lea şi, eventual, al XVII-lea.

După o relativă depopulare în secolul al XVII-lea, în urma deselor incursiuni turceşti, satul cunoaşte şi o revenire din zona Aleşdului a urmaşilor vechilor locuitori în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.