Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   49787.04
Nume   Situl arheologic Băbeni - În Paragină
Județ   Buzău
Unitate administrativă   Topliceni
Localitate   Băbeni
Adresa   Băbeni, Judeţul Buzău
Punct   În Paragină
Reper   Situl se află amplasat la sud de sat, pe partea stângă a drumului Răduceşti-Băbeni, la 0,25 km vest de acesta.
Reper hidrografic - nume   Pe malul stâng al râului Râmnicu Sărat, la cca. 0,70 m de albie.
Reper hidrografic - tip   râu
Forma de relief   Terasă
Utilizare teren   agricultură
Categorie   locuire
Tip   aşezare
Descriere   Situl se află amplasat în marginea de S a fostului sat Drăgheşti, la cca 0,7 km VNV de biserica parohială se află punctul numit În Paragină, amplasat pe un platou de formă aproximativ ovală. Platoul are dimensiunile de cca 350 × 250 m, este orientat cu axul lung pe direcţia NV – SE şi se înalţă deasupra zonelor învecinate cu 20-30 m. Către S şi SV platoul În Paragină este delimitat de malurile abrupte ale pârâului Izvorul Naghiului (Valea Muncelului), iar pantele sale de N şi NE, doar cu puţin mai accesibile, coboară spre terasa joasă a Râmnicului Sărat, pe care este amplasată actuala localitate Drăgheşti. Materialul arheologic nu se întinde uniform pe suprafaţa platoului, ci se concentrează în câteva zone, care pot fi delimitate şi după culoarea pământului, cenuşie-negricioasă, în contrast cu zonele cu sol lutos, de culoare galbenă-roşcată. Astfel, au fost delimitate următoarele zone cu resturi arheologice: (A) în marginea de SE a platoului, imediat deasupra fostelor grajduri C.A.P.; (B) în marginea sa de S, spre Izvoru Naghiului; (C) aproximativ de la mijlocul platoului până în marginile sale de N şi NE.
Observații   În partea de nord-est a platoului a fost identificată o mică movilă, în jurul căreia se aflau mai multe pietre. Dimensiuni movilă: diametru cca. 20 m; înălţime sub 1 m. În anul 2014, în apropierea sitului, la cca 100 m de marginea de N, pe pantă, a fost descoperit un tezaur monetar dacic compus din 11 piese de argint. Monedele sunt de tipul Dumbrăveni şi se datează spre mijlocul sec. II a.Chr.
Data descoperirii   2003
Suprafața sitului   cca. 10,5 ha
Stare de conservare   bună / 20.11.2017
Riscuri antropice   Afectare parţială: 3 / 20.11.2017
Regim de proprietate   privat
Data ultimei modificări a fişei   20.11.2023
 
Componente în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații Cod LMI
aşezare  Eneolitic (mil. V î.e.n.) Gumelniţa, Stoicani-Aldeni  

În zona A se găseşte la suprafaţă un abundent material arheologic compus din fragmente ceramice, bucăţi de lutuială de pereţi arşi (unele dintre acestea cu amprente de pari şi nuiele) şi nuclee de silex. Materialul ceramic este reprezentat prin fragmente de vase, care, după pastă, maniera de tratare a suprafeţei (frecvent cu barbotină) şi forme (de ex., vase mici cu toarte perforate vertical), pot fi atribuite culturii Gumelniţa / „aspectului Stoicani-Aldeni”.

 
aşezare  Epoca bronzului (mil. II î.e.n.) Monteoru  

Materialul din celelalte două zone de pe platoul În Paragină se compune mai ales din fragmente de vase şi, mai rar, bucăţi de chirpici. Printre cioburi se remarcă cele din pastă fină, decorate cu incizii în ghirlandă sau aşa-zise „cusături”. De asemenea, sunt prezente şi fragmente de la vase din pastă grosieră, adesea cu brâuri simple sau alveolate, uneori având suprafaţa tratată în tehnica Besenstrich. Cele două categorii de materiale pot fi atribuite etapei de sfârşit a culturii Monteoru. Un fragment de ceaşcă, fără decor, după formă poate să aparţină aceleiaşi etape. Alte două fragmente de vase, cu decor incizat în zigzag, ar putea aparţine, eventual, unuia dintre stilurile ceramice Monteoru Ic1-Ia.

 
 
Cercetare
  Tip An Observații Instituția Nume Prenume
1. periegheză 2017

Muzeul Judeţean Buzău MATEI Sebastian
MUNTEANU Roxana
DINU Cătălin
GARVĂN Daniel
2. periegheză 2003

*** * *
Muzeul Judeţean Buzău SÂRBU Dorin
MATEI Sebastian

Bibliografie
1. Sârbu D., Matei S., Contribuţii la repertoriul arheologic al bazinul superior al Râmnicului Sărat. Cercetări de suprafaţă în 2003-2004, Mousaios, X, Buzău, 2005, 95-120 [Publicaţie]
2. Garvăn, Daniel; Cătălin, Dinu; Matei, Sebastian; Munteanu, Roxana, Studiu arheologic al comunei Topliceni, jud. Buzău, 2017 [Studiu istoric PUG]
 
 
Scroll