În partea sud-estică a localităţii, în locul numit Valea Slatinei, a existat o mănăstire. Începuturile sale sunt datate, cu probabilitate, în secolul XIV, atunci când, în punctul La Părul Călugărului, a fost înfiinţată o sihăstrie. Mănăstirea a fost mutată mai târziu în dreapta Izei, în locul numit pe atunci Podurile Strâmtorii, iar dupa mutarea mânăstirii în acest loc, platoul a primit numele Podurile Mânăstirii. Treptat, averile mânăstirii s-au mărit, sporind şi prestigiul ei de vatră de spiritualitate românească. În 1791 mânăstirea a fost desfiinţată, călugării au fost alungaţi şi s-au refugiat în Moldova la Mânăstirea Neamţ. Biserica de lemn a fost mutată în 1806 în vatra satului, pe locul Podurile Jbârului. Astăzi această biserică e înscrisă în Lista UNESCO.
Reconstrucţia unui nou aşezământ monahal în punctul Podurile Mânăstirii a început în anul 1994.
În primăvara anului 2007, în acest punct, la 30 m de actuala biserică a mânăstirii, au fost puse în evidenţă, în cadrul unor săpături nesistematice, fundaţiile bisericii de piatră. Cu acest prilej au fost găsite şi fragmente ceramice smălţuite, precum şi fragmente de pânză cu pictură. Fundaţiile scoase la iveală au acelaşi contur şi aceleaşi dimensiuni ca şi biserica aflată acum pe Podurile Jbârului, adusă de pe Podurile Mânăstirii în 1806.

.