Situl este situat pe un grind natural şi constă într-o aşezare deschisă. În mijlocul sitului a fost construită o structură de beton, acum dezafectată, utilizată probabil în sec. XX pentru apărarea graniţei cu Serbia. În jurul acestei construcţii sunt numeroase bioperturbări (vizuini de vulpe), ceea ce a afectat şi mai mult situl. Pe harta primei ridicări topografice habsburgice (1769-1772) se observă faptul că zona este în imediata vecinătate a unui braţ de apă, zona fiind desecată la scurt timp după aceea şi sistematizată ca zonă arabilă. Situl a fost identificat pe baza abundenţei materialului ceramic.
Materialul constă în fragmente ceramice: tipice (buze toarte, funduri, fragmente decorate cu impresiuni şi pictură) şi atipice, un fragment de daltă din piatră şlefuită şi chirpici. Ceramica are pasta degresată cu materie organică. Arderea preponderentă este cea oxidantă dar apar şi fragmente arse într-o atmosferă reducătoare. Suprafeţele sunt netezite de cele mai multe ori, însă sunt întâlnite şi fragmente care mai păstrează lustru (în cazul unor fragmente atribuite ceramicii fine). Decorurile întâlnite cel mai frecvent sunt ciupiturile. Din repertoriul elementelor modelate plastic apar toarte semicrculare, butoni ovali concavi, butoni ovali paraleli dispuşi vertical pe vas, butoni semisferici, brâuri alveolare, alveole pe buză.