Site Information
Location   Display on the map of Romania *
RAN Code   131121.01
Name   Conacul Brâncoveanu de la Breaza De Sus
County   Prahova
Commune   Oraş Breaza
City/Town/Village   Breaza De Sus
Address   str. Republicii, nr. 63
Landmark   Conacul se află în localitatea Breaza De Sus, pe strada Republicii, nr. 63.
Hydrographic landmark - name   Prahova
Hydrographic landmark - type   râu
Geomorphology   deal
Land utility   locuire
Site Class   locuire
Site Type   aşezare
Description   În urma cercetărilor arheologice preventive, pe latura de nord, caracteristicile acestei structuri indică existenţa unei construcţii mai vechi, anterioare clădirii actuale care ar putea fi încadrată larg în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Site Surface   390 mp
Last record update   09.01.2025
 
Finds
Class/ Type Period (Date) Culture/ Cultural phase Documentary attestation Description/ Notes/ Location within the site LMI Code
Conac  Epoca modernă (sec. XVIII)    

În urma cercetărilor arheologice preventive s-a constat că ceastă clădire a fost construită în secolul al XVIII-lea. Pe baza observaţiilor obţinute în timpul releveului şi anume identificarea unui fragment de zidărie - mortar de var şi cărămizi înguste - localizat pe faţada de nord-est s-a presupus că zidurile vechii clădiri au fost înglobate în noua construcţie, în urma intervenţiilor din perioada 1892-1896 realizate de arhitectul Paul Gottereau
Documentul care certifică existenţa unei reşedinţe a familiei Basarab Brâncoveanu Bibescu este planul din anul 1864. Denumirea sub care este înregistrată este aceea de „castel”. Prima imagine a acestei reşedinţe este redată de o carte poştală care poartă titlul „Palatul principelui Bibescu” indicând proprietarul – domnitorul Gheorghe Bibescu. Construcţia ar putea fi datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta se desfăşoară pe două niveluri şi era înconjurată, pe trei laturi, de arbori înalţi având amenajat în partea din faţă un rond de flori. Faţadele sunt tratate simetric elementul central fiind constituit de un volum închis, desfăşurat pe ambele niveluri, care adăpostea la parter vestibulul. La nivelul etajului, deasupra intrării principale, a fost prevăzut un balcon din lemn. Acoperişul clădirii era în patru pante.
Modificări importante au fost aduse clădirii în perioada interbelică la comanda prinţului Constantin Basarab Brâncoveanu. Proiectul a purtat semnăturile a doi mari arhitecţi, G. M. Cantacuzino şi August Schmiedigen. Clădirii i-a fost adăugat un nivel, mansarda, fiind prevăzute încăperi destinate servitorilor. Pe latura de vest clădirea a fost extinsă cu o terasă deschisă, desfăşurată pe două niveluri, iar pe faţadele de nord-est şi sud-est, la nivelul parterului au fost extinse câteva încăperi cu spaţii asemănătoare unor „sacnasiuri”. În această etapă au fost adăugate şi două extensii de-o parte şi de alta a faţadei principale care au accentuat efectul de monumentalitate a edificiului. Învelitoare de şindrilă a fost înlocuită cu una realizată din ţiglă, volumele „sacnasiurilor” având învelitoare din tablă. Tipul de balustradă întrebuinţat la terasă de la nivelul etajului se regăseşte la balcon şi la interior, la scară principală de acces la nivelul etajului. Aspectul clasic, unitar al clădirii a fost păstrat, intervenţiile fiind ponderate.
După 1948, funcţiunea clădirii s-a schimbat din locuinţă privată în locuinţă colectivă, sanatoriu TBC, ultima funcţiune avută înainte de retrocedare fiind aceea de hotel. În acest interval de timp au fost realizate compartimentări interioare la toate nivelurile clădirii.

 
 
Research
  Type Year Observations Institution Name Forename
1. cercetare preventivă 2024

Cercetarile arheologice preventive au fost necesare pentru realizarea proiectului de restaurare a monumentului

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova CIUPERCĂ Bogdan
ANTON Alin

Bibliography
1. Ciupercă, Bogdan, Raport de cercetare arheologică preventivă pentru lucrarea "Restaurarea și consolidarea Conacului Brâncoveanu - oraș Breaza, str. Republicii, nr. 63, județul Prahova", 2024 [Raport] (site record source)
 
 
Scroll