Cu ocazia săpăturilor arheologice întreprinse în anul 2012, au fost identificate ruinele zidurilor altarului, catapetesmei şi naosului de la această primă biserică, altarul acesteia fiind situat pe locul pronaosului bisericii de azi.

Pisania pusă în 1827 afirma că a fost ridicată din nou, de preotul Neagu Dîrvaş, jupâneasa Vişa şi jupâneasa Rada. Biserica a fost numită "a popii Dîrvaş", "biserica Vişchii", iar mai apoi, după 1810, a primit numele de "Biserica Albă".

Biserica construită la începutul secolului XVIII fiind ruinată din cauza cutremurelor, a fost rezidită din temelii în anul 1827 de marele clucer Nicolae Trăsnea şi de soţia sa Maria, când i s-a adaugat bisericii şi hramul "sf. Prooroc Ilie Tesviteanul", însă nu a fost pictată. La 1802 în jurul bisericii se aflau chilii care au fost dărâmate între 1866-1900, în timpul alinierii Căii Victoriei. Clădirea bisericii a fost restaurată în 1872-1873, când au fost refăcute turlele din lemn, pardoselele, ferestrele şi învelitorile tindei, iar Nicolae Tăttărescu a împodobit biserica prin picturile sale. A fost înfrumuseţată în stil brâncovenesc, cu tâmplă de lemn sculptat şi policromat, adusă de la o fostă biserica dărâmată, a metocului Episcopiei Râmnicului. Biserica a mai fost restaurată în 1910 şi din nou după cutremurul din martie 1977, când au fost refacute zidurile şi a fost restaurată pictura. Alte lucrări au avut loc în 1988, când s-a refăcut complet instalaţia electrică, s-au restaurat pictura în ulei, cataplasma, icoanele acesteia, întregul mobilier sculptat în lemn şi policrom. Pentru altar a fost comandat şi adus mobilier din lemn de stejar cu sculpturi tradiţionale româneşti şi creştine.

Săpăturile arheologice întreprinse în anul 2012 au indentificat existenţa unui cimitir în jurul bisericii Albe, din secolele XVIII-XIX. Au fost cercetate 11 morminte.