Începută în anul 1847, construcţia lăcaşului s-a făcut în mai multe etape. În 1850 se considerau terminate lucrările, edificiul fiind dat în folosinţa cultului după decembrie 1852. În 1873 i se adugă pridvorul. Conform unei pisanii din septembrie 1897, biserica a trecut prin câteva reparaţii şi a fost repictată de către Gheorghe Ioanid. După un incendiu masiv din 1899, au urmat ample lucrări de reparaţie în perioada 1910-1911, cu această ocazie fiind renovate şi turlele. În perioada interbelică au fost efectuate alte reparaţii, care au constat în refacerea faţadelor bisericii, a cafasului, pardoselii din mozaic, picturilor şi pridvorului. După toate aceste acţiuni de refacere în urma primului război, Patriarhul Miron Cristea resfinţeşte biserica. Cutremurul din 1940 şi cea de-a doua conflagraţie mondială, respectiv bombardamentele din 1944, au produs daune lăcaşului de cult, astfel încât au urmat alte acţiuni de restaurare în repetate rânduri şi refacerea picturilor în 1942-1946 (inclusiv vitraliile), 1960, 1964 şi 1977. În decembrie 1991, biserica este jefuită şi incendiată. Focul a distrus pictura, mobilierul, a calcinat zidurile şi a cauzat surparea turlelor. Biserica a fost refăcută, primind consolidări serioase şi o nouă turlă centrală. De asemenea, biserica a fost repictată, în “tehnica fresco”.

Biserica a dispus la început, până în anul 1872, de un cimitir, situat în zona alăturată, între actualele străzi Buzeşti şi Dr. Dimitrie Sergiu.