Au fost descoperite resturile unor construcţii medievale târzii - o parte a unei încăperi dotate cu câteva conducte şi un fragment de canal de scurs apă, încăpere considerată un bazin, având podeaua realizată din plăci de piatră calcaroasă, delimitată de ziduri descoperite pe o înălţime de cca 0,95 m. Bazinul pare să fi aparţinut unui havuz, element de decor în grădinile casei lui Nicolae Brâncoveanu. Construcţia au fost tăiată de şanţurile de fundaţie ale clădirii destinate Senatului în 1912.

Casa a fost ridicată în anul 1708 de marele spătar Toma Cantacuzino. La mijlocul sec. XVIII ajunsese în stăpânirea logofătului Constantin Brâncoveanu şi mai apoi a fiului acestuia Nicolae. Edificiul figurează în planul Ernst din anul 1791 sub denumirea «Fürst Brankovano aeltere» (=Principele Brâncoveanu cel Bătrân) pentru a se deosebi de reşedinţa fratelui Manolache Brâncoveanu care era situată în apropiere (în prezent Piaţa Unirii) şi care apare notată cu « jungere» (=Principele Brâncoveanu cel tânar). La începutul sec. XIX clădirea ajunsese în posesia marelui ban Grigore Brâncoveanu de la care trece prin succesiune în anul 1832 fiicei adoptive Zoe Mavrocordat, iar mai apoi fiului acesteia Gheorghe Bibescu. Planurile cartografice de la sfârşitul sec. XVIII şi din cursul sec. XIX indică la sud de casă un parc cu alei amenajate. Dupǎ anul 1888 în incintă a funcţionat pentru o perioadă Institutul Bacteriologic al doctorului Victor Babeş. Edificiul a fost reparat şi modificat de mai multe ori în ultimele trei decenii ale sec. XIX, dar la începutul sec. XX ajunsese în stare de ruină. Ultimul proprietar, prinţul George Valentin Bibescu, a vândut în anul 1912 clădirea statului. Edificiul a fost demolat pentru a face loc viitorului Palat al Senatului României. După turnarea fundaţiilor lucrările au fost oprite din cauza primului război mondial şi a lipsei de fonduri. La sfârşitul anilor ’50 peste vechile fundaţii s-a construit un ansamblu de trei blocuri cu parter şi 5 etaje şi un bloc turn supranumit “Gioconda”.

A fost descoperit un bordei cu vatră puţin arsă, cu fragmente ceramice similare cu altele descoperite în centrul Bucureştiului datate în aceeaşi perioadă.

Au fost descoperite două locuinţe care au folosit din plin scânduri şi bârne de lemn, distruse prin incendiu.