Conform cercetărilor arheologice de la 1988, în interiorul monumentului, pe baza fundaţiilor vechi, biserica a putut fi reconstituită şi datată. Fundaţia primului lăcaş era alcătuită din bolovani de râu prinşi cu mortar de culoare gălbuie, având adâncimea de 0,70m şi lăţimea de 0,90m. Observaţiile efectuate au dus la concluzia că vechea biserică era ca şi cea actuală, de plan dreptunghiular cu absida decroşată, fiind mai redusă în lăţime cu cca 1m. De plan dreptunghiular, cu absida decroşată, biserica Fundeni I, costruita în al treilea sfert al secolului XV, era compusă din altar, naos şi pronaos.

Biserica Fundeni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dezafectată între 1906 şi 1996, este o construcţie de plan dreptunghiular, fără turlă, compusă din altar, naos, pronaos şi privor. Absida altarului este decroşată, fiind poligonală atât în exterior cât şi în interior. Ca material de construcţie au fost folosiţi bolovani de râu, blocuri de calcar şi cărămidă. Biserica este pictată în interior, distingându-se 3 etape în realizarea ei. Cea mai veche fază se găseşte în altar unde se găsesc scene reprezentative pentru stilul brâncovenesc, din primul deceniu al sec. XVII (1601-1610), realizate de un important reprezentant al stilului. Numele lui “Hranit zugrav”, este menţionat în proscomidie. Cea de-a doua fază a picturii este opera lui “Radul zugrav 1768” aşa cum este scris deasupra uşii de intrare în pronaos, în interior. Cea de-a treia etapă datează de la începutul secolului al XIX-lea, se întâlneşte în iconostas unde se păstrează programul iconografic, numele autorului nefiind cunoscut. Nu se ştie când şi de cine a fost ctitorit acest aşezământ, fiindcă nu i s-a păstrat pisania. Biserica Fundenii pare să fi fost iniţial o biserică de familie a neamului Fundeanu, o veche familie boierească, pe moşia căreia e posibil să se fi ridicat biserica. În lipsa izvoarelor istorice, misterele învăluie începuturile modestei biserici din partea de sud a oraşului. Singurele indicii se mai află sub pardoseala din interior, unde sunt mormintele familiei ctitorilor. Probabil că cercetarea lor ar aduce date suplimentare despre biserică. Există o placă de mormânt, din timpul lui Alexandru voievod (leat 7084, adică anul 1576), ceea ce conduce la ipoteza că, la mijlocul secolului al XVI-lea, această biserică era funcţională. În «Monografia Câmpulungului», preotul Ioan Răuţescu aduce şi un alt argument în favoarea acestei date, respectiv amestecul de cărămidă aşezată orizontal şi vertical şi piatră de râu folosit la ridicarea zidurilor bisericii. E o tehnică de construcţie al cărui aspect îi conferă specificitate locală Bisericii Fundeni, tot aşa după cum specifică îi este şi lipsa turlelor. Alţi specialişti cred că ea e şi mai veche, fiind zidită prima dată la sfârşitul secolului al XV-lea. În orice caz, anul ctitoririi rămâne o enigmă, însă nici apoi izvoarele istorice nu sunt prea bogate în ceea ce priveşte acest lăcaş creştin. Ferestrele altarului, care sunt săpate în piatră, mai conţin încă resturile a două inscripţii în slavonă, una din 1662 şi cealaltă din 1558, în care sunt pomeniţi doi robi ai lui Dumnezeu: Ion Neacşa şi Deadiu. În anul 1778, armata otomană îi provoacă bisericii mari stricăciuni dar, după plecarea acesteia, a fost « meremetisită » de stolnicul Nicolae Colfescu şi de biv judeţul Gheorghe Buzoianu. În secolul al XVIII-lea, Biserica Fundeni trece sub administrarea mânăstirii Negru Vodă, pentru ca apoi, să redevină biserică de obşte. În anul 1810, Muntenia fiind sub ocupaţie rusească, la ordinul armatei ţariste se întocmeşte o catagrafie (recensământ). De aici, s-a aflat că atunci slujea la Biserica Fundeni preotul Teodosie, de 40 de ani, «bun, învăţat, cântăreţ, neglobit, fără patima beţiei». Parohia Fundeni cuprindea 28 de case, cu 92 de suflete în total, dintre care 47 de parte bărbătească şi 45 de parte femeiască. Treizeci de ani mai târziu, la porunca Mitropolitului Neofit, se întocmeşte un alt recensământ, iar preotul Ion Duhovnicu, parohul de la Biserica Fundeni, raportează existenţa în parohie a 35 de familii (acelaşi recensământ notează Şubeştii cu 80 de familii). Împărţirea acestora în trei categorii, în funcţie de venituri, ne dezvăluie şi structura socială a acestei părţi a oraşului, care cuprindea 11 nume de familie incluse în categoria «cu stare mai bunicică» , 17 « fără stare » şi 7 văduve. Avem de-a face, aşadar, cu enoriaşi nu doar puţini, ci şi săraci. De aceea, nu e de mirare faptul că, aşa după cum rezultă din vechi documente păstrate în arhive, preoţi ai bisericii au cerut protoieriei să îi scutească de plata unor obligaţii, cum ar fi acelea pentru gazete bisericeşti sau pentru cercetarea bisericii. În anul 1856, biserica a fost reparată la exterior, dar acoperişul său a rămas degradat. La sfârşitul secolului XIX, biserica s-a deteriorat atât de mult, încât a fost închisă şi trecută sub administrarea Bisericii Şubeşti. Protoieria Câmpulung solicita Mitropoliei, în 1904, demolarea Bisericii Fundeni, raportându-se că «n-are nici o inscripţie, nu se ştie cine au fost fondatorii şi n-are importanţă istorică». Spre deosebire de bisericile Sf. Vineri, Bradu sau Valea, Biserica Fundeni nu a fost dărâmată, ci dimpotrivă consolidată în 1930, prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice. Mai mult, aici s-a organizat şi un muzeu propriu care conţinea veşminte preoţeşti vechi, cărţi liturgice, monezi, pietre inscripţionate, etc. În anii regimului comunist, în biserică nu s-au mai oficiat servicii religioase. Piesele expuse au fost transferate la muzeele din Câmpulung şi Bucureşti, iar clădirea a fost inclusă oficial în circuitul turistic, însă a fost deschisă doar în momente speciale. Continuarea lucrărilor de întreţinere, a făcut ca în 1996, biserica Fundeni să redevină biserică de mir. sculptată o cruce de Malta, provenind de la Cloaşter, demolat definitiv din 1647. Cu excepţia zidului de nord, altarul şi naosul actual au fost ridicate pe fundaţia primei biserici.

Mormintele cercetate la 1968 de Flaminiu Mârtzu aveau ca inventar funerar monede emise de Matei Corvin sau monede raguzane din sec. XV.