Incinta fortificată este alungită de-a lungul unei creste stâncoase, cu o dezvoltare axială nord-sud, pe o distanţă de 150-200 m şi o lăţime de cca. 30 m. Din loc în loc, zidul de curtină al laturii de est a fost sprijinit de contraforturi scurte. Pe latura de vest, mai puţin vulnerabilă datorită pantelor accesntuate, nu se văd urme ale unor contraforturi. Zidurile fortificaţiei au o grosime de aproximativ 1,50 m, iar elevaţia maximă este în prezent de numai 0,80 m. O cisternă cu un diametru de cca. 3,40 m şi o adâncime de peste 3 m, a fost săpată parţial în stâncă. În interiorul foarte accidentat, sunt vizibile şi astăzi o serie de amenajări tăiate în stâncă locală, care au constituit dotările funcţionale ale cetăţii (locuinţe, depozite, ateliere). Un turn, amenajat pe un mamelon de rocă nativă, pare să fi străjuit intrarea dinspre nord. Tot la nord, la cca. 145 m de cetate, a fost construit un zid gros de 3 m, perpendicular pe calea de acces. La nord-est, zidul-scut avea o mică intrare, în dreptul căreia se evidenţiază câteva trepte din tuf vulcanic. După unele opinii, acestea provin de la o construcţie anterioară epocii medievale, mai precis de la o cetate dacică. Din incinta cetăţii medievale pare să provină şi vasul din bronz cu trei picioare, semnalat de literatura veche de specialitate ca descoperire întâmplătoare. Astfel de recipiente, numite vase ostăşeşti (dreifussgässe, lb. germ.), au fost descoperite cu prilejul săpăturilor arheologice din anii ’70, din păcate încă nepublicate.