În urma sondării colţului exterior nord-vestic al bisericii s-a reuşit identificarea laturii de nord a pridvorului şi a relaţiei constructive a acestuia cu ctitoria lui Mateiaş Vistiernic. S-a observat astfel că pridvorul a fost adosat la o dată ulterioară edificării bisericii. În momentul de faţă, prin comparaţie cu maniera de realizare a fundaţiilor bisericii, înclinăm să credem că pridvorul s-a construit undeva în veacul al XVII-lea, şi nu în secolul al XIX-lea aşa cum precizează ultimele cercetări arheologice efectuate sistematic la „Mănăstirea Coşula” (5) (fig. 1/7). Caseta deschisă în naosul bisericii, în jumătatea vestică a absidei nordice nu a furnizat elemente de noutate, ci a întărit convingerea că zona a fost cercetată în 1976 de către Alexandru Rădulescu (6), fără a apărea noi complexe.
Deschiderea unei casete pe latura vestică a beciurilor, între acestea şi zidul de incintă, a fost impusă de faptul că în zona respectivă, de la suprafaţa solului, dar şi din săpăturile efectuate de constructor în exterior şi interior, în scopul consolidării zidului de incintă, pe latura sudică a acestuia, a fost recoltată o cantitate importantă de ceramică din perioada secolelor XVIII-XX.
Cercetarea acestei casete a fost determinată şi de faptul că lucrările de consolidare a beciurilor, începute anterior sosirii arheologilor în teren, au dus la secţionarea unui cuptor (C1) vizibil în profilul secţiunii (fig. 3/2-5). Caseta a fost adâncită până la -2,00/- 2,30 m, în solul steril. Cercetarea acestei casete a prilejuit descoperirea a unui nou cuptor de ars ceramica (C2; fig. 4/1,2).
Perioada de funcţionare a celor două cuptoare se poate situa în secolele XVI-XVII, aşa cum sugerează analiza preliminară a materialului ceramic recoltat din pământul de umplutură excavat din camera de ardere a acestora.
Sondajele efectuate pe platoul de la nord-est de biserica „Mănăstirii Coşula” şi la nord de turnul clopotniţă au dus la descoperirea fundaţiilor unei clădiri cu o lăţime de 8 metri. Lungimea acestei clădiri nu a putut fi precizată cu exactitate, deoarece ea a fost tăiată, spre est, de zidul de incintă care foloseşte, de altfel, în zona respectivă, ca suport pentru fundaţiile acestui edificiu. De la zidul de incintă spre vest, lungimea clădirii este de 10 metri.

Supravegherea lucrărilor de consolidare a zidului de incintă (la poarta de vest a mănăstirii) a dus la recuperarea unei monede (2 Kreuzer 1851) (7) apărută la – 0,50/ - 0,60 m adâncime faţă de nivelul de călcare din 2015, dar într-un context stratigrafic greu de precizat (fig. 4/3,4). Această descoperire, chiar dacă nu are un context stratigrafic sigur, face plauzibilă ipoteza formulată în 2005 de către autorii cercetării arheologice din 1976: „Zidul de incintă actual al mănăstirii - construit în cărămidă - este de asemenea de dată relativ recentă, probabil din secolul al XIX-lea”

În cazul complexelor funerare cercetarea a fost condusă până la epuizarea tuturor mormintelor ivite în cuprinsul casetelor, în unele situaţii fiind vorba şi de morminte succesive suprapuse. Cele mai multe morminte au fost identificate pe latura de nord a bisericii: două în zona laturii nord-vestice a pronaosului (fig. 1/1), opt în dreptul absidei nordice a naosului (fig. 1/2-6). Între complexele funerare se remarcă patru mai deosebite care au furnizat şi inventar arheologic (cercei, monede, fragmente de ţesătură cu fir metalic, fig. 4/3-8).
Investigaţia preliminară a inventarului funerar, încadrează aceste morminte în secolele XVI-XVII (fig. 4/3-8). Din pământul de umplutură al gropilor mormintelor au fost recoltate şi fragmente ceramice, cele mai multe atipice şi neîntregibile, încadrabile în secolele XVI-XIX.
Pe latura de sud a bisericii, în sondajul realizat în dreptul ferestrei pronaosului (latura de vest a casetei fiind dispusă la jumătatea deschiderii golului de fereastră), au fost identificate şi cercetate trei morminte (un copil şi doi adulţi), unul aparţinând ieromonahului Nestor (1869) (fig. 2/1-3).
Trei alte morminte au fost identificate pe latura de est a zidului de incintă, în proximitatea turnului clopotniţă, unul în exteriorul zidului, celălalt în interior, cele două de adulţi fiind deranjate de construirea zidului de incintă (fig. 2/4,5).