Cu mare probabilitate, în preajma mănăstirii se afla şi una din reşedinţele familiei Dedulescu. Vechimea aşezământului bisericesc este mult mai mare, dovadă fiind şi urmele unei biserici mai vechi, lângă cea actuală. Se consideră că biserica mănăstirii a avut şi o fortificaţie exterioară, ce apăra chiliile dispărute acum. Zvoniţa actuală a fost ridicată la SE de biserică, de un stareţ al mănăstirii, Stratonie Deduleşteanu, în anul 1834, peste ruina unei biserici mai vechi. La exterior biserica este împodobită cu un brâu median şi este văruită. La interior se păstrează pictura în ulei executată de Eroftei zugravul în 1813, şi patru icoane împărăteşti din 1792, executate de Talasii zugravul. Uşile împărăteşti au fost sculptate în 1898. După secularizarea averilor mănăstireşti, viaţa monahală la Deduleşti a încetat, iar în fostele chilii a fost amenajată şcoala elementară din sat, ce a funcţionat între 1864 şi 1918. După primul război mondial au fost demolate toate clădirile anexe ce se mai păstrau.

Din fostul ansamblu monahal se mai păstrează acum doar biserica având hramul "Pogorârea Sfântului Duh", pe marginea unei terase superioare de pe malul drept al râului Râmnicu Sărat. În Lista Monumentelor Istorice 2010, monumentul apare datat în 1620, dar probabil este datarea primei biserici, care nu avea turn fortificat, ci doar o turlă. Au fost realizate două campanii de cercetare arheologică (2000, 2001).

Biserica se află pe marginea terasei superioare a malului drept al râului Râmnicu Sărat. Pisania din sec. al XIX-lea menţioneaza că se „ prăznuieşte şi se cinsteşte hramul Sfânta Troiţă au fost zidită din început pă la leatu 7128 (1619-1620)” de Dedu Deducu. Pisania din 1834, aflată deasupra uşii de la intrarea în biserică nu îl mai menţionează pe Dedu Deducu.
Prima atestare documentară a bisericii datează din 1634, când Anton, fiul stolnicului Cernei menţionează că a dăruit mănăstirii Gura Babei ocina sa din Topliceni. Dedu Postelnic a înzestrat biserica cu mori de apă, cu pămant, sate şi robi.
Lăcaşul de cult a fost reparat în 1792, de egumenul Iacob, noi reparaţii fiind realizate de Egumenul Stratonie în 1834. Tâmpla şi pictura au fost realizate în 1813, iar uşile împărăteşti au fost sculptate în 1898. Conform cercetărilor arheologice înteprinse în 2000-2001, s-a descoperit faptul că actuala biserică a fost de fapt ridicată la sfârşitul sec. al XII-lea. La sfârşitul sec. XVIII, probabil în anul 1792, potrivit inscripţiei din uşa de lemn de acces la actuala turlă, biserica II suferă o transformare radicală. Motivul acestei intervenţii nu-l putem decât bănui. Faptul că intervenţia s-a centrat la zona elevaţiei pronaosului şi a pridvorului, ne face să credem că structura de zidărie pe care se sprijinea turla de pe pronaos, a cedat. Cu această ocazie s-a renunţat şi la zidul de compartimentare dintre naos şi pronaos. A fost acum realizat un turn-locuinţă pe pridvor, contrafortul de pe latura de N a bisericii, precum şi sistemul de tunele-tainiţe din biserică.

Biserica are plan triconc, este compusă din pridvor închis, naos şi pronaos, cu abside laterale şi un altar circular în interior şi poligonal în exterior.