Nivelul de locuire Boian V documentat la Dobreşti reprezintă cel mai vechi orizont cultural identificat pe sit şi, totodată, prima atestare a unei aşezări Boian pe linia Jiului. El este marcat de prezenţa unei locuinţe bine conturate, surprinsă în secţiunea I, unde au fost identificate o vatră de foc aproape circulară, depusă pe un strat de locuire gros de 0,42 m, şi o aglomerare de ceramică şi unelte de silex dispuse într o zonă ovală de circa 6,40 × 8 m. Nivelul are o culoare vânăt negricioasă, indicând o locuire intensă, iar în imediata apropiere au fost descoperite şi gropi menajere conice, bogate în ceramică şi cenuşă, care completează imaginea unui habitat stabil şi bine organizat.
Ceramica Boian V recuperată este variată şi tipologic bine reprezentată, împărţindu se în cele trei grupe clasice definite de Eugen Comşa. În grupa grosieră predomină vasele de provizii de mari dimensiuni, cu gura largă şi corp înalt, oalele borcan cu buza dreaptă şi tăvile cu pereţi scunzi, ornamentate cu brâuri alveolate şi butoni plastici. Grupa fină include castroane bitronconice cu gât înalt sau scurt, decorate cu motive excizate superficial şi acoperite cu pastă albă, tipice fazei Boian V. În grupa a treia apar formele bitronconice mici – străchini, castroane şi pahare – unele cu faţete lustruite şi caneluri înguste, analogii clare cu descoperirile de la Fărcaşele şi alte aşezări din bazinul inferior al Oltului. Pasta ceramică, de culoare neagră, cu nisip şi pleavă, confirmă încadrarea culturală.

Descoperirile atribuite culturii Coţofeni de la Dobreşti conturează un complex bine definit, surprins în special în primele carouri ale secţiunii X, unde a fost identificată o groapă menajeră de mari dimensiuni, cu formă cilindrică şi gură aproape circulară, având diametrul maxim de 2,40 m. Umplutura acesteia era bogată în fragmente ceramice, ceea ce indică o activitate domestică intensă şi o locuire din începutul fazei a II-a a culturii Coţofeni. Materialul ceramic recuperat este suficient de variat pentru a permite o încadrare cronologică sigură, iar asocierea cu cenuşă şi resturi menajere sugerează funcţionarea gropii ca spaţiu de depozitare şi eliminare a deşeurilor.
Ceramica Coţofeni descoperită la Dobreşti este reprezentativă pentru sfârşitul fazei I şi începutul fazei II ale culturii. Predomină vasele borcan ornamentate cu şiruri de triunghiuri, dreptunghiuri sau alveole imprimate sub buză, motive frecvente în repertoriul Coţofeni timpuriu. Un element diagnostic este prezenţa motivului plastic cunoscut sub numele de „boabe de linte”, utilizat pentru delimitarea câmpurilor ornamentale incizate, ceea ce confirmă apartenenţa complexului la orizontul Coţofeni I. De asemenea, fragmentele cu incizii repetate – tehnică specifică începutului fazei II – şi gâtul unui vas de tip askos, decorat cu grupuri de trei linii scurte, adânc incizate, indică o tranziţie stilistică între cele două faze.

Nivelul de locuire hallstattian identificat la Dobreşti se prezintă ca un strat relativ subţire, cu o culoare negricioasă, surprins în special în secţiunea VII, unde grosimea lui atinge aproximativ 0,40 m şi apare la o adâncime de circa 0,45 m faţă de nivelul actual al solului. În alte zone ale pantei, nivelul este mai redus şi apare în amestec cu materiale geto dacice, ceea ce sugerează o locuire nu foarte intensă, dar suficient de stabilă pentru a lăsa urme clare în stratigrafie. Distribuţia fragmentară a materialelor indică o ocupare a zonei în perioada Hallstatt târzie, înainte de instalarea comunităţilor Latène timpurii.
Ceramica hallstattiană recuperată este lucrată dintr o pastă densă, rezistentă, cu luciu metalic de culoare neagră, caracteristică repertoriului ceramic din Hallstattul final. Formele sunt bine definite: străchini cu buza trasă spre interior şi canelată oblic spre exterior, căni înalte cu gât circular şi corp globular decorat cu caneluri înguste şi paralele, precum şi ceşti cu pântec sferic şi toartă arcuită, supraînălţată. Unele torţi sunt scurte şi late, altele faţetate şi mult ridicate faţă de nivelul buzei, detalii care indică o tehnică ceramică matură şi o tradiţie bine consolidată. Vasele mari, precum oalele borcan, sunt lucrate mai neglijent şi nu sunt lustruite, ceea ce sugerează o funcţionalitate domestică, mai puţin orientată spre aspectul estetic.

Nivelul Latène timpuriu de la Dobreşti se prezintă ca un strat subţire, discontinuu, dar recognoscibil prin textura lui vânăt‑negricioasă şi prin distribuţia fragmentară pe panta dealului şi pe marginea platoului. El apare la adâncimi mici, între 0,20 şi 0,45 m faţă de nivelul actual al solului, ceea ce sugerează o locuire superficială, afectată de eroziune şi de dinamica terenului. În secţiunea VII grosimea stratului atinge 0,40 m, în timp ce în alte zone nivelul nu depăşeşte 5–6 cm, indicând o prezenţă umană modestă, dar constantă. Din acest nivel au fost cercetate câteva locuinţe semiîngropate, printre care şi bordei incendiat şi mai multe gropi menajere.
Materialul ceramic atribuit acestui orizont este variat şi bine definit tipologic. Predomină vasele lucrate din paste fine sau dens compacte, de culoare neagră sau cenuşie, uneori cu luciu metalic. Străchinile cu buza trasă spre interior şi canelată oblic, cănile cu gât înalt şi corp globular decorat cu caneluri înguste şi paralele, ceştile cu pântec sferic şi toartă supraînălţată, precum şi oalele‑borcan cu butoni aplatizaţi cu una sau trei alveole sunt forme caracteristice Latène‑ului timpuriu. Fundurile vaselor sunt în general drepte şi neprofilate, iar la vasele de provizii apare perforaţia centrală, un detaliu tehnologic specific.
Inventarul metalic, deşi redus, confirmă apartenenţa la Latène timpuriu: o pafta din fier placată cu foiţă subţire de bronz, două fibule din fier şi o lamă de cuţit, toate provenind din acelaşi nivel cultural. Prezenţa gropilor menajere cilindrice, adânci de până la 2,40 m şi umplute cu cenuşă, nisip şi fragmente ceramice, indică activităţi gospodăreşti bine conturate.