|
Tumul
|
Epoca bronzului timpuriu
|
Yamnaia
|
|
În timpul cercetărilor arheolgice preventive din anul 2025 au fost descoperite două morminte de inhumaţie. Mormântul 1 (M.1) – mormânt secundar, descoperit în partea de vest-nord-vest a movilei, spre poalele prezumatei manatale care a acoperit mormântul primar (M.2). Groapa mormântului avea formă dreptunghiulară, colţurile rotunjite accentuat, dimensiuni de 1,25 × 0,80 m, adâncimea păstrată de 0,75 m. Pietrişul excavat din groapa mormântului forma o movilă ovală, aflată la nord-nord-est de aceasta. Movila se afla la 0,50 – 0,8 m distanţă de marginea gropii mormântului, avea 2,40 × 1,30 m, înălţimea maximă de 0,35 m (includea un miez de pâmânt cu grosimea de cca 0,10-0,15 m). Era formată din pietre de mici dimensiuni, dar nu lipseau nici cele medii sau mari (până la 15-25 cm lungime). Umplutura gropii funerare era formată dintr-un pământ argilos, culoarea maroniu-roşiatic. Pe fundul gropii se afla depus un individ inhumat depus dorsal, cu braţele dispuse pe lângă corp (dreptul) sau pe bazin (stângul). Membrele inferioare era indoite, căzute spre dreapta (sud), craniul era alunecat uşor pe o parte (dreapta) cu privirea spre sud. Defunctul era orientat V-E (craniul la V). Un bulgăre de ocru (diam. = 7×6 cm, H=3-4 cm) se afla depus la vest de de humerusul drept. Sub craniu, am descoperit două inele de buclă spiralice (o spiră şi un sfert, cea din argint şi două spire, cea din cupru) din curpu (stânga) şi argint (dreapta). Piesa de cupru este ceva mai grosieră avea capetele rotunjite şi era mai slab conservată. Nu excludem ca aceasta să aibă o foiţă din argint aplicată peste cupru. Inel de buclă din cupru: diam. 12 mm; grosime spiră = 4 – 6 mm; greutate= 1,99 g. Inel de buclă din argint: diam. =10 mm; grosime spiră = 2 mm; greutate = 0,48 g. După demontarea craniului am identificat urme negricioase, probabil resturi vegetale (împletitură??). Complexul funerar conţinea resturile osteologice ale unui subadult, cu o stare de conservare medie. Mormântul datează din cultura Yamnaya. Mormântul (M.2) – mormânt primar aflat în centrul movilei (reconstituite), descoperit în partea de nord a movilei, la 5,5 m vest-sud-vest de M.1. Groapa mormântului avea formă dreptunghiulară, colţurile rotunţite, dimensiuni de 2,25 × 1,20/1,10 m (V/E), adâncimea de 0,90 m. Pietrişul excavat din groapa mormântului forma o movilă semilunară, aflată la vest şi sud de aceasta. Movila aflată la 0,6 m distanţă de marginea gropii (cea de vest), avea lungimea de cca 2,20 m şi o lăţime maximă păstrată de cca 0,80 m, înălţimea maximă de 0,25 m (includea un miez de pâmânt). Era formată din pietre de mici dimensiuni, dar nu liseau nici cele medii. Movila a fost afectată de excavările neautorizate, forma descoperită (semilunară) fiind cea care s-a conservat. Umplutura gropii funerare era formată dintr-un pământ argilos, culoarea maroniu-roşiatică, cu o zonă negricioasă. Pe fundul gropii se afla depus un individ inhumat depus dorsal, cu braţele (slab conservate) dispuse pe lângă corp. Membrele inferioare era indoite, căzute în lateral/romb, bărbia în piept. Defunctul era orientat V-E (craniul la V). Un bulgăre de ocru (diam. = 7 × 5 cm) se afla la 12 cm vest de craniu, deasupra umărului stâng (la 25 cm). În pământul din interiorul craniului am descoperit două inele de buclă semilunare (picătură), unul cu capete petrecute, al doilea deschis, realizate din argint, ambele cu capete subţiate. Inel de buclă 1 (capete petrecute): diam. = 14×12 mm; grosime maximă = 4.5 mm; grosime capete = 0.5 mm; greutate= 2,57 g. Inel de buclă 2 (deschis): diam. = 12×14 mm; grosime maximă = 4 mm; grosime capete subţiate = 0,5 mm; greutate = 1,76 g. Complexul funerar conţine resturile osteologice ale unui adult de sex masculin, cu o stare de conservare medie. Mormântul datează din cultura Yamnaya.
|
|