Vatra satului medieval. În anul 1981 au fost documentate două locuinţe de suprafaţă, ambele de formă rectangulară cu câte o singură cameră, având dimensiuni diferite şi aşezate la cca 4 m una faţă de cealaltă. Prima locuinţă, cea mai spaţioasă şi bogată în material arheologic, este orientată SE-NV şi are dimensiunile de 4,20 x 3,30 m, fiind situată la 0,40 m sub nivelul actual al solului. Temelia este construită dintr-un singur rând de blocuri mari de piatră nefasonată, denumită „sîgă”, extrasă din carierele aflate la aproximativ 1,5 km de aşezare. Piatra utilizată este poroasă şi friabilă, fără urme de mortar. Podeaua locuinţei este alcătuită din aceeaşi piatră, mărunţită şi nivelată, fiind lipită cu un strat subţire de lut galben, situată cu 0,09 m mai jos decât temelia. La acest nivel s-au identificat depuneri de cenuşă, pământ ars, cărbune, oase de animale şi fragmente ceramice. În partea sudică a locuinţei se află vatra, de formă ovală, cu dimensiunile de 0,65 x 0,38 m, alcătuită din cărămizi arse, lipite cu pământ galben, deasupra cărora se regăseşte o cantitate semnificativă de cenuşă.
Structura locuinţei era realizată din lemn, aspect confirmat de cele 20 de cuie şi 25 de scoabe descoperite în interior, ceea ce indică existenţa unor pereţi de lemn şi a unui acoperiş în două ape, caracteristic acestei perioade.
A doua locuinţă, cu dimensiunile de 3,80 x 3,10 m, avea o temelie din piatră fasonată (blocuri paralelipipedice de 0,30 x 0,20 x 0,15 m), iar podeaua era alcătuită preponderent din pământ bătătorit, conţinând doar o cantitate redusă de piatră mărunţită. Urme de arsură au fost identificate şi aici, însă locuinţa, situată într-o zonă mai înclinată, a fost afectată de fluctuaţiile nivelului apei, ceea ce a dus la deteriorarea stratului superior. Conturul s-a păstrat datorită blocurilor de piatră masive utilizate în construcţia temeliei.
Inventarul descoperit în cele două locuinţe şi în mormintele aferente evidenţiază ocupatiile locuitorilor. În total, au fost recuperate 70 de obiecte, dintre care 61 provenind din interiorul locuinţelor, iar 9 din inventarul funerar al 8 morminte. Datorită suprafeţei reduse cercetate şi acidităţii solului, obiectele din fier sunt puternic corodate şi fragile.
Ceramica descoperită, cu excepţia unui singur vas întreg, este fragmentară, fiind dispersată în jurul locuinţelor, în necropolă şi în pământul afectat de lucrările din zonă. Ceramica de uz comun predomină, având o mare diversitate cromatică şi tipologică. Ceramica nesmălţuită are o pastă bine frământată, omogenă şi compactă, degresată cu nisip fin. La unele vase, pereţii erau lustruiţi sau acoperiţi cu un strat subţire de angobă.
Cele mai frecvente forme ceramice sunt vasul-borcan, utilizat pentru depozitare, caracterizat prin fund drept, umăr arcuit, gât scurt şi buza întoarsă în exterior. Decorul constă în incizii orizontale, aplicate pe umăr sau sub buza vasului, dispuse în benzi paralele, întrerupte de şiruri de alveole realizate cu unghia sau un beţişor. Un exemplu de vas-borcan a fost descoperit în prima locuinţă, aşezat cu gura în jos, conţinând oase de pasăre.
Fragmente din alte tipuri ceramice includ oale cu toartă, străchini, farfurii, ulcioare, căni şi cupe, dar fragmentarea excesivă permite identificarea acestora doar pe baza profilului buzelor, umerilor şi fundului. Ceramica roşie prezintă o execuţie de calitate, având pereţi subţiri, pastă fină şi rezonanţă bună.
Ceramica smălţuită este reprezentată prin câteva fragmente, având smalţ galben, verde sau maroniu, decorat cu motivaţie stelară. Aceste fragmente aparţin străchinilor sau farfuriilor întinse, însă nu s-au reconstituit vase întregi.

În cadrul cercetărilor arheologice preventive desfăşurate în 1981, au fost investigate 30 de morminte de inhumaţie, dintre care 24 aparţin adulţilor, iar 6 sunt ale copiilor şi adolescenţilor. Doar 8 morminte conţineau inventar funerar, toate fiind asociate indivizilor adulţi. Mormintele sunt orientate est-vest, cu capul spre apus, prezentând mici devieri, dar respectând ritul creştin al înmormântării. Acestea au fost descoperite în stratul de cultură medieval, adâncimea lor variind în funcţie de înclinarea pantei. Majoritatea se află la o adâncime de 0,50-0,65 m, iar cele ale copiilor sunt mai aproape de suprafaţă. Starea de conservare a scheletelor este mediocră, fiind frecvent absentă articulaţia mâinilor şi picioarelor, iar uneori oasele feţei sunt fragmentate. Gropile sunt dreptunghiulare, cu colţurile rotunjite, iar scheletele au fost descoperite în decubit dorsal, cu braţele îndoite şi palmele poziţionate pe piept sau pe bazin. Excepţie fac mormintele M21 şi M23, care prezintă o poziţie ghemuită-chircită. În două dintre morminte (M5 şi M7) s-au găsit două scoabe cu tijă lată, dar nu s-au identificat urme de scândură. Distribuţia mormintelor nu respectă o distanţă standard, ceea ce sugerează o inhumare la intervale scurte de timp şi o durată de utilizare de aproximativ un secol. Aceasta ar putea explica suprapunerea unor morminte. Cercetările au acoperit doar o mică parte din necropola aşezării, iar descoperirea a două monede – una în locuinţă şi alta în cimitir – indică faptul că necropola şi aşezarea sunt contemporane. Inventarul necropolei şi al locuinţelor include obiecte de import, ceea ce reflectă schimburi comerciale între comunităţile de pe ambele maluri ale Dunării. În plus, aceste artefacte sugerează o stratificare socială în rândul membrilor comunităţii. Necropola a fost abandonată probabil în contextul evenimentelor tulburi de la începutul deceniului al patrulea al secolului al XV-lea, în perioada unei expediţii turceşti asupra Ţării Româneşti. În urma acesteia, domnitorul Alexandru Aldea (1431-1436) a fost obligat să supună ţara autorităţii otomane.