Cuptorul, cu sola rectangulară orientată NV-SV, are următoarele componente:
Prefurnium sau canalul de alimentare, cu o deschidere de 0,90 m şi o înălţime de 1,08 m este construită în boltă, din cărămizi. Spre interior pereţii laterali sunt evazaţi pentru a permite alimentarea focului. În faţa prefurniumului se păstrează un prag construit din cărămizi deformate la ardere, cu siguranţă rebuturi.
Furnus sau camera de combustie (focarul), are două compartimente, lungi de 3 m, late de 1,23 m, respectiv 1,12 m, dispuse de o parte şi de alta a unui pilon central cu lăţimea de 0,70 - 0,90 m. Podeaua focarului, pe care se păstrează un strat gros, dur de cenuşă se găseşte la cota -3 m, faţă de nivelul actual de călcare, iar tavanul cu câte cinci arcuri este construit în boltă, din cărămizi, are înălţimea cuprinsă între 0,90 - 1,60 m.
Sola sau grătarul, este placa perforată pentru pătrunderea aerului cald, susţinută de arcurile din focar, este elementul principal al camerei de ardere, suprafaţă pe care erau aşezate produsele din lut ce urmau să fie arse pentru a căpăta consistenţă. În cazul nostru, grătarul de formă rectangulară, dar mai ales dimensiunile sale (3,20 m), indică că este vorba de un cuptor pentru ars materiale de construcţie (cărămizi, olane, tuburi pentru apeduct etc.).
Bolta construită din lut, acoperea camera de ardere şi putea fi temporară sau fixă. Cuptorul de la Noviodunum era cu siguranţă prevăzut cu boltă fixă a căror urme sunt păstrate în unele locuri, pe o înălţime maximă de 0,60 m.
Datarea acestui monument în secolele IV-VI p.Chr. este asigurată de dimensiunile cărămizilor folosite la construcţie (0,31 x 0,31 x 0,04 m) şi fragmentele ceramice descoperite în zonă.