Inscripţia situată deasupra intrării, menţionează anul hegirei 1280 (1863/1864), ca moment al construirii edificiului de cult, de către Mahmut Yazîcî. Diferite surse fac menţiunea, că pe locul actualei geamii, se “afla o altă moschee”. Posibil, că geamia în ruine “consemnată” de Hector de Béarn la 1828 şi publicată în Quelques Souvenirs d’une Campagne en Turquie, reprezintă vechea geamie. Ulterior bombardamentelor realizate de Armata Ţaristă, după 1771-1774, a fost realizată construcţia din lemn, care apare redată în litografia lui Hector de Béarn. Cercetarea realizată în anul 2022 în zona parcării din vecinătate, unde presupuneam că a fost realizată construcţia din lemn consemnată de Hector de Béarn, nu a furnizat informaţii referitoare la acest aspect. Perimetrul aparţinând actualei parcări, precum şi terenul ocupat în prezent de blocuri a fost sistematizat, fapt care a condus şi la o îndepărtare a contextelor arheologice aparţinând secolului al XIX-lea.
Datele desprinse din cercetarea arheologică - din exteriorul şi interiorul geamiei - , au evidenţiat fundaţiile unei/unor construcţii anterioare geamiei Mahmud Yazîcî. Avem un edificiu de cult – cel consemnat în litografia sa de Hector de Béarn - care a stat la baza actualei geamii şi o altă construcţie, posibil mai mare, suprapusă de geamia în ruine “consemnată” de Hector de Béarn.

Lucrările desfăşurate la Geamia la Mahmut Yazîcî s-au desfăşurat în trei etape. Toate intervenţiile au depins de ajutorul constructorului, care a înţeles cu mare greutate de ce este necesară cercetarea arheologică preventivă. În anul 2021, au fost realizare sondaje de verificare în exteriorul construcţiei, pentru a obţine date necesare privind starea de conservare a fundaţiilor, integritatea zidurilor şi structurii de rezistenţă. Intervenţii arheologice s-au realizat şi în interior prin practicarea de sondaje perimetrale, plus unul în centrul monumentului, Sondajele au oferit date privind stratigrafia şi informaţii referitoare la structura de rezistenţa. Totodată, în sondajul practicat în interior a fost surprins un zid transversal, suprapus de un nivel consistent de arsură şi bârne arse prăbuşite. Aceste sondaje practicate în interior, au oferit un set de informaţii foarte importante referitoare la stratigrafie. Astfel, au fost înregistrate două contexte aparţinând secolului al XVIII-lea (două niveluri cu pământ de culoare maroniu-roşcat şi materiale arheologice), dar şi urmele unor construcţii (ziduri fundaţie) anterioare. Situaţia surprinsă în interior reflectă evenimentele petrecute la 1771, când oraşul Isaccea a fost bombardat de armata ţaristă, iar geamia a fost incendiată. Pe colţul de NE, a fost identificat la -1,70 m, un prim nivel de incendiere, cu fragmente ceramice, multă olană, dar şi ghiulele din fontă. În anul 2022, au fost realizate la exterior, şanţuri perimetrale pentru lucrărilor de consolidare. Şanţurile au avut o lăţime cuprinsă între 0,70 şi 1 m, iar adâncimea maximă a ajuns la 1,50/2,00 m. Stratigrafia nu diferă mult de cea din interior. Aici sunt surprinse mai în detaliu intervenţiile/nivelările recente, care se datorează lucrărilor de la mijlocul anilor ’90, cu injecţii de beton la nivelul fundaţiilor. Soluţia tehnică cu injecţie de beton a afectat structura de rezistenţă a monumentului. De asemenea, o intervenţie a fost realizată în anii ’60 ai secolului trecut, despre care nu se cunosc detalii. Aceste intervenţii au afectat contextele arheologice, care sunt reprezentate de două nivelări. Prima dintre acestea, un pământ cenuşiu-maroniu, foarte afânat, cu mici fragmente de olană, cărămidă, piatră, cuie fier, fragmente lemn, stuf, granule de var. În două din sondajele interioare, se putea observa o podea la -0,60 m, deasupra stratului de dărâmătură cu multă piatră. Acest aspect indică o amenajare şi utilizare a interiorului. Urmează la - 0,90 m un strat de piatră de dimensiuni mici şi medii, ce reprezintă o nivelare realizată la mijlocul secolului al XIX-lea. .... Sub această nivelare, urmează un al doilea context, reprezentat de un pământ maroniu-roşiatic, care conţine bucăţi de mortar, piatră, fragmente de olane, lemn ars, cenuşă. Acest context, urmele unor construcţii (ziduri fundaţie) anterioare şi evidenţiază evenimentele petrecute la 1771, când oraşul Isaccea a fost bombardat de armata ţaristă, iar geamia a fost incendiată. Pe colţul de NE, a fost identificat la -1,70 m, un prim nivel de incendiere, cu fragmente ceramice, multă olană, dar şi ghiulele din fontă. Materialul arheologic recoltat în interiorul geamiei este foarte sărac şi provine din cele două contexte investigate: de aici putem reţine un număr mic de fragmente ceramice smălţuite şi nesmălţuite, care aparţin unor vase deschise – farfurii, castroane, strachini (?) – , forme închise – ulcioare cu coc de scurgere –, corpuri de iluminat – sfeşnice şi candele din sticlă – datate larg în sec. al. XVIII-lea şi prima jumătate a secolul al XIX-lea. Ultima nivelare a fost realizată la mijlocul secolului al XIX-lea de constructorii monumentului actual. Pe laturile de nord, sud şi vest, la -0,80/1,00 m au fost surprinse fundaţiile unei construcţii anterioare.