Fortul a fost construit în formă de stea cu vârfuri redane, aşa cum se construiau cetăţile de tip vauban în epocă, pentru a putea fi uşor apărat în cazul unui atac susţinut de artilerie grea şi arme de foc. Construcţia a fost realizată din argilă şi lemn, pe un sol local de calcar şi piatră de cuarţit. La faşa locului au fost identificate doar fragmente de cărămizi de lut cu urme de lemn.
În interiorul incintei centrale se aflau mai multe clădiri din lemn, dispuse concentric pe platoul central si formand un mic zid cortină. Erau probabil barăcile soldaţilor şi extinderile gospodăriei. Cele două bastioane de pământ de pe laturile de est şi de sud au susţinut, cel mai probabil, două turnuri de lemn care asigurau o mare vizibilitate asupra întregii depresiuni Lăpugiu, până la râul Mureş. Tunurile montate aici ar putea, probabil, să controleze şi să distrugă orice încercare de trecere pe culoarul râului Valea Mare (râul Lăpugiu), precum şi pe drumul care şerpuieşte la poalele dealului.

După ce războiul cu Imperiul Otoman s-a încheiat în favoarea Curţii de la Viena, Banatul şi Transilvania au trecut sub dominaţie habsburgică, iar fortul de lângă satul Lăpugiu de Jos şi-a pierdut semnificaţia geostrategică şi a fost abandonat.