Această biserică din zid a fost ridicată în jurul anului 1680 de către logofătul Stoica Ludescu, om de încredere al neamului Cantacuzinilor. Acesta era proprietarul satului Ludeşti, a cărei primă atestare documentară datează din prima jumatate a secolului al XVII-lea. Pisania bisericii îi aminteşte pe ctitorii lăcaşului de cult, domnitorul Şerban Cantacuzino şi logofătul Stoica Ludescu, omul de încredere al Cantacuzinilor, precum şi cei care au realizat reparaţii ale lăcaşului: mitropolitul Filaret (1754 – 1760), Iordache Bărbătescu, Preda şi Popa Mihai, Dimitrie Băjescu, Alecu Alisandrescu şi Safta Bărbăteasca, precum şi alţi locuitori cu dare de mână. Sunt menţionate lucrări de restaurare, repictarea bisericii, finalizată la 1863, de către zugravii Luca Luculescu şi fiul său Iancu, din Târgovişte. Pridvorul, de formă poligonală se încadrează în căutările arhitecturale ale perioadei de trecere spre cele de secol al XVIII-lea, ce vor fi cunoscute sub numele de ”brâncoveneşti”. Biserica are plan triconc clasic, boltiri cu calote ridicate pe pandantivi şi arce dublouri pe naos şi pronaos, altar cu absidă pentagonală. Pridvorul a avut un turn clopotniţă de zid, însă a fost dărâmat la cutremurul din 1821, fiind înlocuit cu o turliţă de lemn. Pridvorul are la partea inferioară şapte deschideri cu arce în acoladă, descărcând pe coloane cilindrice, trei din ele fiind iniţial spaţii de trecere (fără parapet) pe trei laturi: vest, sud şi nord. Catapeteasma este de lemn sculptat, iar exteriorul este decorat în registrul superior cu ocniţe pictate şi un al doilea registru, suprapus, de icoane, doar pe zona pridvorului.

Biserica este ridicată din zid, pe locul unei biserici mai vechi, a cărei existenţă este confirmată de prezenţa mormântului soţiei ctitorului, Ecaterina, datat 1662.