Fortificaţia are formă unei cărţi de joc, cu colţuri rotunjite (116 x 142 m), delimitată de valul încă vizibil. Au fost evidenţiate provizoriu cinci faze de construcţie a incintei: primele două au constat dintr-o fortificaţie din lemn şi pământ, iar următoarele două din una cu zid de piatră, urmate de o locuire romană târzie. Prima fază de pământ a fost construită se pare în timpul războaielor dacice ale lui Traian, la începutul secolului al II-lea d.Hr., dar a fost distrusă de un incendiu. În cea de-a doua fază, încă din timpul lui Traian, castrul a fost din nou refăcut din pământ şi lemn. Probabil la începutul domniei lui Hadrian (117-138 d.Hr.) incinta a fost reconstruită din piatră şi întărită. Ultima reconstrucţie romană a avut loc la începutul secolului al III-lea, când incinta a fost refăcută cu pietre de carieră de granit. Au fost atestate mai multe trupe care au staţionat aici, dar cea care a lăsat cele mai multe urme şi a ocupat cel mai mult castrul a fost o unitate de infanterie de 1000 de oameni, cohors III Delmatarum. Spre sfârşitul secolului al III-lea, castrul a fost inundat de râul din apropiere – Bolvaşniţa (Belareca), ceea ce a dus la abandonarea lui. Ulterior retragerii romane, cândva în secolul al IV-lea, castrul a fost refolosit. În interiorul incintei au putut fi observate diverse instalaţii din această fază, precum atelier de olărit, cuptoare de fierărie şi case. Se pare că aici a fost activă o modestă unitate militară târzie-romană în prima parte a secolului al IV-lea.

Locaţia extrem de strategică a castrului auxiliar de la Mehadia este responsabilă pentru longevitatea sa, aşa cum se reflectă în multiplele sale faze de construcţie. Fortul este unul dintre puţinele de pe limesul dacic în care s-a remarcat o prezenţă militară târzie-romană, ca urmare a părăsirii provinciei.

Aşezarea civilă (vicus) a fost identificată pe acelaşi platou cu castrul. Latura de nord a vicusului a fost grav afectată, probabil de aceeaşi inundaţie care a distrus castrul, deoarece structurile descoperite erau toate acoperite de un strat de aluviuni. Săpăturile din aşezare au scos totuşi la iveală unele case, necropola şi, la circa 108 m sud de fort, termele. În faţa uneia dintre porţile laterale ale castrului, cercetătorii au descoperit un sanctuar al lui Apollo. Edificiul are un plan patrulater cu trei nave, dintre care cel de nord a fost dezgropat integral. O inscripţie fragmentară găsită aici menţionează un sacerdos, un preot al lui Apollo pe numele lui Aurelius Calpurnius Casio, care a fost magistrat (decurio) în Ulpia Traiana Sarmizegetusa. După ce a fost distrus de incendiu, templul a fost reconstruit şi a fost adăugată o a doua cella (camera altarului), unde era venerat zeul oriental Jupiter Dolichenus. Acest edificiu a fost refolosit şi în antichitatea târzie, când o serie de monumente votive au fost probabil profanate de creştini.