Biserica veche, cu hramul Sf. Nicolae era compusă din naos, pronaos şi altar încadrat de pastoforii, aşa cum informează şi Condica mănăstirii de la anul 1741, unde se află transcrierea textului pisaniei montată deasupra intrării în naos şi care notează anul 1572 - “leat 7081” – ca an al edificării primei faze a lăcaşului. După zidire pe tencuiala crudă s-a aplicat o zugrăveală monocromă cu o culoare roşie. Pictarea absidei, altarului şi naosului s-a realizat în 1574. În 1591 clădirii i se adaugă exonartexul şi pridvorul. Biserica de plan triconc va adăuga ample pastoforii de formă alungită, mai scundă decât corpul bisericii, acoperite cu mici bolţi semicilindrice longitudinale, elemente constatate în arhitectura muntenească la biserica Tismana încă din 1377-1378, şi reluate în secolul XVI de Mircea Ciobanu, la construcţia în 1550 a Bisericii Buna Vestire-Curtea Veche Bucureşti. Acest stil este folosit apoi şi la lăcaşul mănăstirii Bucovăţ(Coşuna).

Lângă corpul existent al vechii bisericii va fi construit exonartexul, un compartiment insolit adosat laturii de vest a lăcaşului iniţial sub forma unui turn-clopotniţă (1579-1583). Această adăugire este ilustrată de rostul de adosare existent în colţul de NV al pronaosului, Exonartexul era o încăpere uşor alungită pe axa E-V. Paramentul era realizat în casete, decoraţia extrioară fiind redată în tencuială prin tehnica imitaţiei cu incizii şi culoare – simili – folosită mai ales în sec. XVI.

Biserica nouă provenită din biserica veche faza II, ce cuprindea pe lângă corpul existent al vechii bisericii şi exonartexul, un compartiment insolit adosat laturii de vest a lăcaşului iniţial sub forma unui turn-clopotniţă (1579-1583), a trebuit să refacă starea de ruină a exonartexului-clopotniţă, turla naosului prăbuşită. Comisia Monumentelor istorice intervine între anii 1929-1931 şi reface turla naosului.