Cercetările arheologice au secţionat fortificaţia liniară, suprinzând următoarele elemente: şanţ estic - val de pământ - şant vestic. A fost constatată o diferenţă evidentă dintre forma şi umplutura celor două şanţuri, cea ce indică o diferenţă cronologică între ele. Situaţia stratigrafică semnalează că, foarte probabil, şanţul vestic a fost săpat iniţial, urmând ca, la o data ulterioară, să fie săpat şi cel estic, după ce primul şi-a pierdut funcţia defensivă. Datarea şanţului estic în epoca romană este asigurată de un fragment dintr-un fund de vas cenuşiu, modelat la roată rapidă, descoperit la adâncimea de 2-2,1 m din umplutura şanţului estic.

Pe suprafaţa valului nu au fost identificate gropi de stâlpi sau alte urme al unei posibile palisade sau construcţii adiacente din lemn. Cu toate astea, cercetătorii nu exclud posibilitatea că aceste elemente ar fi existat în antichitate, însă aplatizarea valului în urma agriculturii şi a factorilor naturali nu mai permite identificarea lor cu metode arheologice.