Informaţii despre sit
Localizare   Afişează pe harta României *
Cod RAN   157442.19
Nume   Aşezarea de epocă neolitică de la Pădureni - CAP Pădureni
Județ   Timiş
Unitate administrativă   Pădureni
Localitate   Pădureni
Punct   CAP Pădureni
Punct alte denumiri   Obiectiv 22
Reper   Situl se află în apropiere de limita vestică a localităţii, pe o suprafaţă plană încadrată unei terase mai largi ce coboară la o distanţă de 150-200 m N-NE cu circa 1-1,5 m către un fost curs de apă, actual meandru fosil. Solul de pe suprafaţa sitului are o culoare mai închisă faţă de împrejurimi, fiind brun-negricios, afânat, faţă de solul brun-gălbui nisipos prezent în zonele adiacente.
Forma de relief   câmpie
Utilizare teren   locuire
Categorie   locuire
Tip   aşezare civilă
Observații   Situl este parţial distrus pe latura sa de est de construirea complexului zootehnic local în perioada comunistă.
Suprafața sitului   1 ha
Data ultimei modificări a fişei   19.04.2024
 
Componente în cadrul sitului
Categorie/ Tip Epoca (Datare) Cultura/ Faza culturală Atestare documentară Descriere/ Observații Cod LMI
aşezare civilă  Neolitic timpuriu Starčevo-Criş / III-IV  

Materialul arheologic recoltat de la suprafaţa sitului este unul foarte bogat ţinând cont de densitatea ridicată descoperită pe o arie restrânsă (majoritatea materialului este culeasă de pe circa 300m2 ). La suprafaţă s-a observat prezenţa a numeroase fragmente de chirpici, multe din ele cu urme de nuiele, material rămas nerecoltat. Prezenţa consistentă a acestui tip de material sugerează existenţa unor locuinţe de suprafaţă, afectate de lama plugului. Ceramica recoltată are un aspect săpunos al pastei, cu conţinut ridicat de materiale organice utilizate ca degresant. Culoare predominantă a fragmentelor ceramice este brună sau brun-cărămizie.

[fragmente ceramice tipice: 22; fragmente ceramice atipice: 70, fragmente greutăţi de lut: 2; 1 aşchie de obsidian]

 

Bibliografie
1. Micle, Dorel; Floca, Cristian, Studiu de fundamentare pentru definirea, instituirea şi delimitarea zonelor protejate care cuprind patrimoniu arheologic pentru comuna Pădureni, județul Timiș - "Perimetrul Pădureni - P.U.G.". Memoriu general, 2015 [Studiu istoric] (sursa fişei de sit)
 
 
Scroll