Încadrarea cronologică a descoperirilor. Aproape sigur avem de-a face doar cu o parte a unei aşezări, cu locuinţe dispuse de-a lungul marginii/malul unui grind, aflată în vecinătatea unui braţ secundar al Mureşului. Poziţia a fost una atent aleasă, fiind ferită de inundaţii, dar aproape de o sursă de apă. Cultura material sărăcăcioasă reflectă aspecte din viaţa unei comunităţi relativ mici şi modeste din punctul de vedere al preocupărilor cotidiene. Având în vedere descoperirile din imediata vecinătate este foarte posibil să avem de-a face cu un orizont de locuire din perioada avară târzie. Merită menţionat în acest context faptul, că până la publicarea descoperirilor din cadrul Sitului 15, pentru a se putea face o comparaţie şi stabili eventuale etape evolutive, ne vom limita la analize preliminare relevante pe baza noilor descoperiri.
În privinţa încadrării cronologice a noilor descoperiri, singurele indicii ne sunt oferite de proporţia şi tipurile ceramice descoperite. Analizele realizate de-a lungul timpului au arătat faptul că o pondere mai mare a ceramicii lucrate cu mâna permit datări în perioada timpurie şi mijlocie a epocii avare. Pe de altă parte, prezenţa ceramicii lucrate la roata înceată ne poate sugera datări spre finele acestui orizont cronologic. În cazul nostru, situaţia este una interesantă, dacă ţinem cont de faptul că întregul material ceramic descoperit este format doar din vase ceramice (oale) lucrate la
roata înceată decorate cu linii, benzi de linii orizontale sau în valuri incizate şi fragmente de ţesturi. Din fiecare unitate locativă a fost recuperat aproximativ acelaşi procent de fragmente ceramice, din cele două tipuri menţionate mai sus. Ţesturile sunt o categorie ceramică importantă luată în considerare în analizarea acestui orizont cronologic. Relativ simplu de realizat, ţesturile au fost utilizate fie pentru gătirea hranei (lipii, carne etc), fie pentru a o păstra caldă sau pentru păstrarea
jarului, fiind realizate cel mai probabil în mediul casnic de membrii fiecărei gospodării, arderea lor făcându-se chiar de la prima utilizare. Atribuite iniţial mediului slav, s-a putut constata pe parcurs că ţesturile îşi găsesc originile înspre zona balcanică, oricum partea sudică a Europei, fiind necunoscute în zonele euro-asiatice, la populaţiile nomade. Şi în privinţa evoluţiei şi cronologiei acestui tip de vase lucrurile s-au mai nuanţat în ultima vreme. La început au fost atribuite secolelor
VIII-IX. În cazul descoperirilor de la Eperjes (Ungaria) ţesturile au fost găsite în asociere cu ceramic datată în secolul al VIII-lea. Pe baza descoperirilor din acest sit a fost realizată şi o tipologie a ţesturilor, cu nuanţări pentru unele microregiuni din bazinul carpatic. Descoperiri şi analize recente au permis coborârea cronologiei până în secolul VII, în cazul descoperirilor de la Kölked sau Doboz (Ungaria). În cazul nostru analogii apropiate avem din aşezarea de la Eperjes, dar şi din descoperiri de dată mai recentă de la Makó47 sau Szeged „Fertő”, datate în secolele VIII-IX/X.
Din inventarul sărăcăcios se remarcă şi cele trei pietre atribuite unor ustensile, care din păcate nu ne pot oferi însă datări mai strânse. Deşi rare în cadrul descoperirilor, râşniţele apar menţionate în cadrul aşezărilor din această perioadă, cu forme care s-au păstrat din antichitate până în epoca modernă. Toate aceste aspecte ne permit să spunem că este vorba de acelaşi orizont de locuire al aceleiaşi comunităţi dintr-o aşezare care poate fi datată în secolele VIII-IX. În privinţa mormântului descoperit, situaţia este la fel de interesantă, deoarece elementele care compun inventarul funerar pot fi datate într-o fază ceva mai timpurie decât aşezarea. Avem în vedere aici vasul realizat cu mâna depus la capul defunctului, dar şi cele trei mărgele descoperite în jurul gâtului. Acest tip de vase cu buza încrestată înainte de ardere, realizate cu mâna şi arse inoxidant, pot fi încadrate (conform tipologiei lui T. Vida) în Subgrupele IIID5/a1 sau IIID5/c1, ce pot fi datate din a doua jumătate a secolului al VII-lea şi până în secolul VIII. Analogii provin din descoperiri similare realizate la Visznek (Ungaria), unde au apărut cu inventare ce s-au putut data din ultima treime a perioadei avare mijlocii. Celelalte piese din inventarul funerar, care ne mai poate oferi repere pentru datare sunt cele trei mărgele, cu forme prismatice şi poliedrice. Acest tip de mărgele a fost atribuit în general perioadei avare mijlocii, cu extensie până după mijlocul secolului al VIII-lea. La Tiszaderzs a fost descoperit într-un mormânt al unei femei în vârstă (M 34) un şirag de mărgele poliedrice (cubo-octoedrice) cu colţurile teşite, din carneol, care prin asociere cu inventare tipice au permis o datare în ultima treime a secolului al VII-lea, considerat ca fiind primul orizont de înhumare din cadrul cimitirului. După o apreciere mai veche, ştim că mărgelele sunt cele mai comune piese de inventar în mormintele de copii, chiar mai multe decât în cele de femei55.
Ofranda animală ne oferă indicii legate de ritualul funerar, prezenţa oaselor de pasăre domestic putând fi şi un indicator al unei comunităţi sedentare, pentru care creşterea animalelor constituia una din preocupările de bază. Având în vedere şi aceste aspecte am putea să ne gândim că moartea copilei a survenit în faza timpurie a aşezării, mormântul fiind realizat nu foarte departe de zona locuită.

Merită menţionat faptul că cele mai multe aşezări din perioada arpadiană au fost semnalate mai ales spre marginea teraselor aflate la Mureş. Descoperirile mai vechi, dar mai ales cercetările arheologice de dată mai recentă au scos la lumină urme de locuire de forma unor mici grupuri de gospodării sau sălaşuri răsfirate, aşezări pe care sursele scrise le pomenesc în cel puţin cinci forme: villa, terra, possesio, locus, praedium. Evident, pentru foarte multe dintre cele menţionate documentar nu se poate stabili localizarea exactă, mai ales dacă ţinem cont de o anume mobilitate dictată de rotaţia culturilor, dar şi calitatea păşunilor.
În jurul actualului oraş Pecica au fost identificate atât documentar, cât şi arheologic mai multe aşezări din perioada arpadiană, de mai mică sau mare întindere. O menţiune timpurie a vechii aşezări Başaraga (Bursorog) o arată aparţinând cetăţii Orodului. Renumită pentru recoltele de graminee, de-a lungul celui de-al doilea mileniu, această “pustă” şi-a păstrat, pe cale orală şi documentară, denumirea până în secolul al XX-lea. Aceeaşi soartă au avut-o, în linii mari, următoarele sate şi “puste” dispărute în jurul actualului oraş Pecica: Abad, Babos, Cuca (Czucza), Fulgudus
(Felsőgődös), Guedus, Huyfolu, Maryan, Oshyz, Popi, Seryan, Zewlews (Szőllős).
În lipsa unor structuri clare, vom încerca în continuare să facem o încadrare cronologică a descoperirilor în contextul mai larg al zonei Mureşului inferior. Şi în acest caz, cele mai interesante elemente de cultură materială, care ne pot oferi şi repere cronologice relative sunt fragmentele de căzănelele, mai ales cele descoperite în complexele Cx_1 şi Cx_153. Forma lor tronconică cu fundul semisferic este una tipică şi larg răspândită în zona Mureşului inferior. După tipologia realizată de Miklós Takács, pot fi atribuite tipului II/D, una din cele mai tipice forme din perioada arpadiană. Răspândirea lor în întregul bazin carpatic s-a făcut treptat, ceea ce a dus la apariţia unor forme tipice pentru anumite regiuni. Producerea lor în cantităţi din ce în ce mai mari se leagă strâns de noua organizare administrativă şi religioasă a zonei de după anul O Mie. Foarte probabil, pe lângă alte categorii de meşteri, au ajuns în această zonă şi olari specializaţi, care au produs cu precădere ceramică de uz comun69. Descoperiri mai vechi, coroborate cu cele noi de pe tronsonul de autostradă Pecica – Arad, confirmă existenţa aici a unui centru de producere a ceramicii, şi mai ales a acestor căzănele pe parcursul secolului al XII-lea, care pun zona Pecicăi pe harta centrelor importante de producere a ceramicii în perioada arpadiană. Dacă existenţa unui centru de olărie în jurul oraşului actual Pecica este o certitudine, foarte probabil, pe lângă calitatea lutului, meşterii care au lucrat aici au avut şi motive să producă vase ceramice în cantităţi mari datorită cererii foarte mari. Nu mai este cazul de amintit importanţa culoarului inferior al Mureşului începând din a doua jumătate a secolului al XI-lea până la invazia tătară, care corespunde practice perioadei avute aici în vedere.