Biserica a fost edificată pe la 1751-1752 de familia boierilor Lerescu, în satul Miculeşti, numit ulterior Meculeşti, localitate componentă a comunei Găvana în secolul XIX, înglobat la oraşul Piteşti în sec. XX. Înzestrată cu clopot de ctitorii iniţiali, obiect ce poartă anul 1756, lăcaşul a fost reparat şi pictat în 1845 prin grija a două femei din aceeaşi familie, slugeresa Elenca şi Maria Pleşoianu, boierii Lerescu înrudindu-se în 1819 cu această familie. Cele două cripte datate una cca. 1756-1765, alta în 1756 aprilie 4 au fost verificate arheologic în anul 1976 de arheologii Dinu V. Rosetti şi Spiridon Cristocea. Nu s-a găsit niciun schelet în conexiune anatomică ci numai oase provenite de la înmormântările succesive, fără inventar funerar. Atunci pietrele de mormânt se găseau în pronaos, fixate pe locurile lor, unde le văzuse şi Constantin Bălan. Ulterior, ele s-au fixat pe pereţii de la nord şi sud ale pronaosului. În anul 1845 protoiereul plasei Piteşti a înregistrat-o în activitate, în 1866 semăna cu „un acaret de tot părăsit”; s-au efectuat reparaţii în anii 1895, 1904, 1946, 1962-1972.
De plan triconc, biserica este compartimentată în pridvor adăugat, pronaos de formă pătrată, naos cu abside laterale şi altar.
Altarul, de plan semicilindric, atât în interior cât şi în exterior este prevăzut cu spaţii amenajate în nişe. Altarul se separă de naos printr-un iconostas de lemn a cărui compoziţie compactă este formată din cinci registre de casetoane pătrate, în care sunt dispuse icoanele prăznicare, reprezentări de apostoli, prooroci şi sfinţi. în partea superioară, «Crucea Răstignirii» este încadrată de molenii.
Naosul este acoperit cu o calotă ce maschează tamburul şi calota turlei iniţiale, care a fost dărâmată, probabil, în cursul seismului din anul 1838. Naosul amplifică spaţiul interior al bisericii prin absidele laterale aplatizate şi cu „traveele secundare ale planului sârbesc din vechime", precum remarca arh. Ghika-Budeşti. Naosul se desparte de pronaos prin trei arcade în acoladă unite cu tiranţi de lemn şi susţinute pe coloane cu căpiţele masive, cvasicubice, accesul fiind posibil pe sub arcada centrală.
Pronaosul prezintă o boltire în calotă sprijinită pe pandantivi şi arcade, pereţii masivi fiind penetraţi de ferestre foarte înguste spre exterior şi evazate, către interior. O scară de acces spre clopotniţă a fost practicată în peretele nordic.