A fost ridicată în jurul anului 1743 din cărămidă, cu hramurile Sf. Nicolae şi Sf. Pantelimon, posibilă biserică de breaslă. A fost afectată radical de cutremurul din anul 1802.

Cercetările arheologice din anul 2007 au surprins din vechea biserică (biserica I), de la mijlocul secolului al XVIII-lea, de mici dimensiuni (naosul măsura la interior 6,7 x 5,9 m) care avea fundaţia de piatră (care nu depăşea 0,6 m grosime), prinsă cu mortar de slabă calitate, fiind compusă, foarte probabil, numai din naos şi altar.

Prima construcţie, avariată de cutremurul din 1802, a fost refăcută şi mult mărită în 1812, pe cheltuiala orăşenilor („mahalagiilor”) şi a altor creştini” sub domnia lui Ioan Gheorghe Caragea şi păstorirea episcopului Iosif. Arsă în urma incendiului din 1848, biserica a fost refăcută şi zugrăvită în 1864, fiind sfinţită din nou la 30 noiembrie 1867. Din anul 1874, în turla clopotniţei aflată deasupra pronaosului, avea să fie instalat un orologiu cu patru cadrane (danie făcută bisericii de Maria şi Ştefan Babic), păstrat în colecţia Muzeului Judeţean Argeş. Din acel moment, lăcaşul a intrat în memoria colectivă a comunităţii drept „Biserica cu Ceas”. Devenea astfel, se pare, singura biserică ortodoxă cu ceas din Muntenia. În anul 1878 la 30 aprilie, aici a fost intonat primul Te Deum al României independente în prezenţa domnului Carol I care, ulterior, în 1884, a dăruit lăcaşului un policandru deosebit. Unele reparaţii şi adăugiri s-au efectuat în anii 1887, 1893, 1897 şi 1921. În anul 1962 lăcaşul a fost demolat pentru a pune în aplicare proiectul de sistematizare a centrului oraşului. Policandrul donat de rege, icoane şi alte obiecte se află în biserica din satul Enculeşti, oraşul Ştefăneşti, în apropiere de Piteşti.
Biserica din anul 1812 (biserica II) era de plan tip navă, de mari dimensiuni (25 m x 9 m), compusă din altar, naos, pronaos şi un pridvor deschis, cu două turle înalte, una pe pronaos, alta pe pridvor, fundaţia, de bună calitate, din cărămidă roşie, fiind surprinsă la adâncimea maximă de 0,7 m şi având grosimea maximă de 1,5 m.

În interiorul bisericii II a fost identificate şi cercetate trei morminte 1-3, datate în secolul XVIII, aparţinând necropolei bisericii I. Alte patru morminte (M4-M7) au apărut pe la sud de biserica II şi alte şapte (M8-M14) la nord de biserica II. Mormintele sunt datate în secolele XVIII-XIX.