Aspectul general este cel al unei biserici-sală, cu turn clopotniţă pe latura de vest şi absidă semicirculară spre est. Din ridicarea topografică a planului bisericii, se observă o uşoară dezaxare a turnului clopotniţă faţă de nava bisericii şi o plasare puţin oblică a zidului de vest faţă de zidurile laterale ale navei. Lungimea totală a monumentului, măsurată în exterior, între paramentul de vest al turnului clopotniţă şi extremitatea estică a curburii absidei altarului, este de 22,25 m. Lăţimea maximă măsurată pe latura de vest a monumentului este de 8,65 m. Înălţimea maximă, marcată de baza crucii din vârful turnului clopotniţă este de 23,19 m iar coama învelitorii de şindrilă a acoperişului navei se ridică la 10,65 m de la nivelul de călcare exterior. Aceste dimensiuni conferă monumentului un caracter echilibrat, bine proporţionat şi un aspect exterior armonios.
Dintre elementele stilistice vizibile din exteriorul bisericii se remarcă ancadramentul portalului de pe latura de sud a turnului clopotniţă, asemănător ca factură celor de la Crişcior şi Ribiţa. Portalul de la Roşcani are o deschidere dreptunghiulară de 1/1,90 m, prevăzută în partea superioară cu o lunetă în arc frânt închisă într-o arhivoltă semicirculară, caracteristici ce ar putea pleda pentru datarea acestui element arhitectonic în secolul al XV-lea.
Biserica, plasată are mai multe etape constructive, clar demonstrate de cercetarea arheologică.
Cea mai veche parte a construcţiei păstrate până astăzi doar cu modificări minore, o reprezintă turnul clopotniţă, respectiv parterul şi primele două nivele ale acestuia, în care se mai păstrează ancadramente din piatră databile din punct de vedere stilistic în secolele XIV-XV. Cercetarea arheologică a confirmat prin stratigrafie şi prin raportul dintre fundaţia turnului şi cea a navei, în secţiunea S1, această ipoteză de datare. În secţiunea S1 s-a stabilit că turnul clopotniţă este cert anterior navei actuale, ce se adosează turnului, (fig. 28) iar nava este cu siguranţă ulterioară anului 1540, deoarece talpa fundaţiei acesteia, suprapune mormântul M4, datat în acest an cu un denar de argint emis sub autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg (1526-1564). Turnul fiind mai vechi decât nava şi decât mormântul M4, poate fi datat cu maximă siguranţă înainte de secolul al XVI-lea.
Chiar dacă turnul este cea mai veche parte păstrată a actualei biserici de zid, el nu reprezintă prima şi nici cea mai veche construcţie cu caracter eclesiastic din acest perimetru, deoarece şanţul de fundaţie al zidului de vest secţionează mormântul M7, (fig. 30) ceea ce demonstrează că înaintea construirii turnului, pe acelaşi loc exista deja un cimitir, care în evul mediu se grupa întotdeauna în jurul unei biserici. Iată de ce putem presupune că pe locul actualei biserici a existat una mai veche şi evident mai mică, din moment ce la construirea turnului au trebuit să fie distruse mormintele ce se apropiau prea mult de acest vechi edificiu. Câteva urme ce ar putea aparţine primei biserici ridicate pe acest loc, probabil din lemn, au fost surprinse prin cercetarea arheologică în caseta C1 deschisă în interiorul bisericii. Aici au apărut urmele unui puternic incendiu ce a produs calcinarea solului viu, păstrându-se amprentele unor lemne carbonizate provenite probabil de la o veche amenajare (fig. 34, 35). Aceste urme de incendiere sunt tăiate de şanţurile de fundare a turnului clopotniţă şi a unei nave vechi din piatră, demolate cu prilejul construirii actualei biserici.
Turnul clopotniţă actual face deci parte din primul edificiu eclesiastic din piatră, o construcţie de dimensiuni reduse, ale cărei urme au fost descoperite în cadrul cercetărilor arheologice întreprinse în interiorul bisericii, în caseta C1. Aici s-a putut observa că nava primei biserici din piatră, nu depăşea în lăţime turnul, zidurile acesteia fiind demolate din fundaţie cu prilejul construirii actualei nave. Astfel traiectul acestui zid a putut fi urmărit doar prin „amprenta” sau „negativul” zidului demolat şi printr-o mică porţiune păstrată chiar în continuarea turnului. Zidurile acestei prime nave din piatră închideau un spaţiu extrem de mic, nava veche având lăţimea de maxim 2,50 m, şi lungimea probabil nu mai mare de 4 m. Aceste dimensiuni sunt mai reduse chiar decât ale celor mai mici capele de curte şi biserici de sat din Ţara Haţegului, construite cam în aceeaşi perioadă [5]. Acest aspect ne face să credem că prima biserică de zid construită la Roşcani a avut caracter particular, de capelă de curte a unei familii cneziale, cel mai probabil a familiei Caba. În sprijinul acestei ipoteze poate fi adus şi caracterul militar al complexului, dat de valul de pământ mai sus analizat şi de deschiderile de la primul nivel al turnului, care pot servi drept guri de tragere asupra flancurilor cele mai expuse ale ansamblului.
Actuala navă, cu altarul aferent, a fost construită la începutul secolului al XVII-lea, fapt consfinţit prin descoperirea în secţiunea S2, a mormântului M2, (fig. 37) a cărui groapă a fost săpată după ce nava a fost terminată şi care mormânt a putut fi datat prin descoperirea unei monede emise în anul 1577. Cum această monedă a fost perforată şi purtată în salbă, fiind deci folosită ceva mai mult timp după data emiterii, se poate considera că a ajuns în inventarul mormântului după anul 1600, dată la care biserica era deja construită cu planimetria actuală. Asociind la această constatare descoperirea monetară din mormântul M4 din secţiunea S1 se poate afirma că nava în planimetria ei actuală a fost construită între 1550 şi 1600. Această navă a fost pavată cu cărămizi aşezate pe un pat de mortar, aşa cum s-a demonstrat prin descoperirea unor urme ale acestui pavaj în caseta C1 deschisă în interiorul bisericii (fig. 32,33,34) şi cum dealtfel se obişnuia în această perioadă, similitudini excelente existând la biserica Sf. Nicolae din Hunedoara [6] sau la vechea biserică din Nălaţi [7].
În anul 1766 se definitivează ultima intervenţie arhitectonică majoră asupra bisericii, când familia nobiliară Caba îşi amenajează cripta sub naosul bisericii. Cu acest prilej, pământul evacuat din criptă este întins în interiorul bisericii, peste vechea pardoseală din cărămizi şi biserica se pavează din nou, de data aceasta cu lespezi din piatră aşezate peste pământul nivelat (fig. 31). Acest pavaj se păstrează, în cea mai mare parte intact, până astăzi fiind uzat doar în locurile de trafic intens unde gresia destul de moale s-a corodat. Cu acelaşi prilej, se pictează tabloul votiv (fig. 11) şi probabil tot interiorul bisericii, pictură din care s-au mai păstrat doar câteva porţiuni pe bolta altarului (fig. 18). Tot acum, se pune pisania din altar ce îi pomeneşte pe noii ctitori (fig. 17). Se pare că în această etapă, nava, altarul şi turnul au avut o învelitoare din ţiglă, cum se poate deduce din descoperirile de material tegular din săpătura arheologică şi aşa cum se poate observa pe tabloul votiv, unde se poate chiar distinge o depunere a ţiglelor diferit colorate în aşa fel încât să apară pe acoperişul navei un model în romburi (fig. 11).
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, probabil în urma apariţiei unor fisuri – cauzate probabil de puternicul cutremur documentat în Transilvania în anul 1839 - şi a pericolului de prăbuşire a monumentului, se întreprinde o acţiune de consolidare prin montarea tiranţilor din fier şi prin zidirea masivilor contraforţi pe exteriorul altarului şi pe partea de sud a navei. Cu acelaşi prilej, în jurul bisericii se amenajează un pavaj din piatră, surprins în secţiunile S2 şi S5 .
La începutul secolului al XX-lea, din relatarea lui C. Petreanu, reiese că turnul era „acoperit cu tinichea” în timp ce „nava şi altarul au acoperiş de şindrilă”. Probabil înlocuirea învelitorii grele din ţiglă cu una mai uşoară din şindrilă, a apărut ca o necesitate şi s-a materializat cu prilejul lucrărilor de consolidare din secolul al XIX-lea.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea nu se mai petrec schimbări majore la biserică. Sunt doar rostuite cu ciment fundaţiile şi contraforţii de pe altar, învelitoarea de tablă de pe acoperişul turnului este înlocuită cu una de şindrilă, contraforţii intermediari de pe navă sunt demolaţi, se amenajează un acces din beton între poarta cimitirului şi uşa bisericii şi se toarnă un trotuar de gardă din beton în jurul monumentului, această din urmă intervenţie nu tocmai benefică, deoarece obturează aerisirile criptei şi favorizează penetraţia umidităţii în ziduri.
Un aspect mai bizar a fost dat bisericii cu prilejul unor lucrări de consolidare executate cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin ridicarea unor contraforţi masivi din piatră de carieră, păstraţi astăzi în număr de patru doar în zona altarului, alţi contraforţi construiţi în acelaşi mod – astăzi demolaţi – sprijineau şi latura de sud a navei, aşa cum se mai poate distinge pe o fotografie realizată în anul 1938 şi publicată de Coriolan Petreanu. Probabil datorită apariţiei unor fisuri în bolţi sau în ziduri, s-a realizat o consolidare montându-se trei tiranţi, din bare masive de fier cu filet stânga – dreapta, unul în pronaos şi doi în naos, cu care s-a încercat strângerea pereţilor laterali ai edificiului. Cu acelaşi prilej se vor fi ridicat şi contraforţii masivi de pe exteriorul altarului, menţionaţi mai sus. Datorită intervenţiilor din secolul al XIX-lea, stratigrafia este în mare parte deranjatată. Aici s-a putut constata că piciorul contrafortului este zidit împreună cu fundaţia navei şi că în secolul al XIX-lea, odată cu zidirea contraforţilor masivi de pe altar s-a produs o nivelare şi s-a amenajat un pavaj din piatră de carieră prinsă în ciment slab ce înconjura biserica având o lăţime de cca 2 m.

În jurul bisericii se remarcă unele vechi monumente funerare din piatră. Cea mai veche cruce de piatră identificată de noi pe baza inscripţiei este cea ridicată în amintirea Mariei Toldi, soţia judelui regal Domşa sau Tomşa, în anul 1831. Pe alte cruci din piatră mult mai arhaice şi probabil mai vechi dar fără elemente clare de datare, se pot distinge urme de grafie chirilică. Cele 13 morminte, cercetate arheologic, au dus la descoperirea unei monede datată 1540, un denar din argint cu titlu slab, bine conservat, emis în anul 1540 sub autoritatea lui Ferdinand I de Habsburg; o alta, datată 1577, perforată pentru a putea fi purtată în salbă, denar din argint emis în anul 1577 în numele împăratului Maximilian al II-lea. Prin poziţionarea mormântului M4 sub fundaţia navei bisericii, este cert că înhumarea s-a produs înaintea existenţei construcţiei actuale şi cel mai probabil în relaţie cu un monumentul eclesiastic mai vechi, dar în mod evident după anul 1540, datare oferită de descoperirea monetară. În mormântul M11, între coastele defunctului a fost descoperit un fragment de vârf de lance şi datată în secolul al XVI-lea.