Biserica datează din secolele XIII-XIV fiind construită ca biserică pentru comunitatea romano-catolică din zonă. Odată cu trecerea timpului şi cu tulburările religioase şi confesionale din Transilvania, comunitatea locală şi implicit lăcaşul de cult devin parte a confesiunii unitariene.
Biserica apare menţionată şi vizibilă pe hărţile iosefine din 1769-1773. Este o construcţie de dimensiuni mici, bine proporţionată, uninavă, cu contraforţi exteriori, cu intrare laterală şi turn clopotniţă ataşat. În prezent turnul este consolidat, interiorul a fost renovat cu câtva timp în urmă, iar tavanul casetat a fost restaurat complet. Tavanul datează din sec XVIII şi include motive
specifice simbolisticii protestante din acea perioadă: motive biblice şi florale. A fost restaurată în perioada 1995-2005.

Biserica este o construcţie uninavată, cu turn vestic adosat şi absidă poligonală la est, decroşată, ridicată cu precădere din cărămidă . După 1999, paramentele au început să-i fie dezvelite în vederea unei restaurări, arătând astfel o serie de neţeseri ale zidăriei, fisuri, reparaţii. Nu se poate spune însă dacă această proximitate avea şi antecedente medievale. În structura ei este evidentă o etapă gotică târzie cu nava şi sanctuarul poligonal, din cinci laturi având colţurile sprijinite de contraforturi. Unul dintre acestea a dispărut, cel de la colţul de nord est al corului, iar altele au suferit reparaţii şi alterări în grosime şi la retrageri. În interior, sunt încă vizibile pietrele de naştere ale unor bolţi cu ogive ce se desprindeau din pereţi şi are căror linii de fugă trădează că au existat două travei la interiorul sanctuarului. În partea inferioară, pe sud, se conservă sedila, cu un arc în acoladă, uşor deformat, iar înspre navă arcul de triumf al bisericii medievale. Ferestrele sunt însă refăcute, având deschideri semicirculare, largi. Un cadru de uşă, din cărămidă, semicircular, care este acum astupat în peretele de nord al fostului sanctuar, ne arată că a existat şi o sacristie, acum cu urmele mult îngropate în pământ. Din cauza ei probabil, soclul bisericii pe care îl găsim la exterior, cu un plan înclinat realizat din cărămidă pusă pe lat, se întrerupe pe latura nordică a compartimentului răsăritean. Intrarea astupată a sacristiei, nivelul la care se situează nişa sedilei, dar şi o altă intrare, din navă la turn, ne arată că biserica este mult îngropată, fiind posibil să ascundă şi o etapă mai veche decât cea gotică târzie, mai ales că aici a existat parohie în secolul al XIV-lea.