Primele amenajări din lemn au fost ridicate, ca şi în alte locuri din zonă, pe depunerea aluvionară.
Urmele construcţiei cu fundaţie din piatră de plan rectangular, gropile umplute cu resturi de vase, sugerează o dispoziţie planimetrică în evoluţie. Atestarea timpurie a unei fântâni care era reparată la sfârşitul sec. al XV-lea, descoperirea urmelor ei pe direcţia scărilor de acces se pot constitui în informaţii istorice pertinente pentru dezvoltări istorice credibile. Probabil în sec. al XVIII-lea s-a amenajat un canal de scurgere a apei din fântână.
Materialul ceramic fragmentar aparţine formelor medievale, categoriei numite de “uz comun”. Remarcăm numărul mai mare de vase-recipiente în comparaţie cu alte zone cercetate în Sibiu şi prezenţa doar ca excepţie a urmelor de ardere secundară pe unele fragmente de oale.
Urmele de fundaţii distruse de incendiu şi mai apoi dezafectate, depunerea unui strat masiv de nivelare şi creşterea implicită a nivelului terenului ilustrează perioada evenimentelor catastrofale de la mijlocul sec. al XVI-lea. Amenajările de canalizare au suferit transformări, ultimele în a doua jumătate a sec. al XIX-lea.

În timpul cercetării arheologice din anul 2016 nu au fost găsite urmele unui presupus segment al zidului de apărare.