La vest şi nord-vest de cavoul Tudorka, în zona în care în anul 2002 au fost descoperite, în urma cercetărilor de suprafaţă, numeroase piese paleolitice (musteriene), au fost trasate trei secţiuni, cu următoarele dimensiunile de 6 x 3 m, 4 x 3 m, respectiv 9 x 1,5 m, însă nu au fost identificate astfel de artefacte în contexte arheologice.

La cca. 300 m nord-vest de turnul 7 s-au descoperit câteva aşchii paleolitice. Totodată, pe Dealul Ienicerilor (la cca. 1 km SV de Două Cantoane) au fost descoperite mai multe piese paleolitice.

La 800 – 1000 m vest de cetate, au apărut fragmente ceramice încadrate în perioada neolitică.

La 800 – 1000 m vest de cetate, au apărut fragmente ceramice încadrate în această perioadă.

Au fost descoperite trei niveluri de locuire romană timpurie.

Au fost descoperite patru niveluri de locuire romano-bizantine

Zidul de incintă prezintă două faze de construcţie. Zidul din prima fază, ce se datează în perioada Principatului, are grosimea de 3,4 m şi a fost realizat din blocuri paralelipipedice masive din calcar; din această fază se mai păstrează şapte asize, ce se găsesc la o adâncime cuprinsă între -3,6 (nivelul plintei) şi -2,65 m faţă de actualul nivel de călcare. Fundaţia are grosimea de 4 m şi adâncimea de -1,5 m, talpa acesteia găsindu-se la -5,1 m faţă de actualul nivel de călcare.
A doua fază a zidului de incintă, datată în perioada Dominatului, a fost realizată din pietre cioplite sumar, pentru egalizarea asizelor fiind utilizate pietre de mici dimensiuni. În această fază zidul este retras spre exterior, având o grosime de doar 2,2 m. În porţiunea cercetată incinta apare imediat sub actualul nivel de călcare.

În vara anului 2001, la 50 – 60 m sud de cavoul Tudorka şi la aceeaşi distanţă nord de drumul negru ce duce de la Slava Rusă la Mănăstirea Uspenia (la cca. 1,5 km vest de cetate), a fost identificată o aglomerare de pietre, ţigle şi olane romane. Edificiul a fost puternic afectat de lucrările agricole, fragmente de zidărie fiind surprinse doar în S 1, 2 şi 3; este vorba de fundaţii surprinse pe cel mult trei asize şi de elevaţii păstrate pe una sau două asize. Înălţimea maximă a acestora e de 35 cm, iar grosimea de 60 – 65 cm. Pietrele, de dimensiuni variabile, sunt cioplite sumar şi sunt legate cu pământ.
Planul edificiului nu poate fi reconstituit cu exactitate, datorită amploarei distrugerii; putem, totuşi, afirma că acesta avea cel puţin două încăperi.Edificiul are un singur nivel de călcare, care se găseşte la adâncimea medie de 40 cm, doar în colţul de nord-vest al S 2, acesta fiind surprins la 75 cm. Nivelul constă în pavajul din pietre din S 2 amintit mai sus şi dintr-o podea tasată din lut în restul suprafeţelor. Pe nivel se găseşte un strat compact de ţigle şi olane, cu dimensiunile de 40 x 40 x 2–3 cm, respectiv 40 x 14–17 x 2–2,8 cm

La 185 m sud de zidul cetăţii, pe mijlocul drumului ce duce, pe sub pădure, la Mănăstirea Vovidenia, a ieşit la iveală, în urma ploilor, baza unui chiup romano-bizantin; pentru recuperarea vasului, am trasat o casetă de 2,5 x 2 m, perpendiculară pe drum, orientată E – V. Chiupul amintit ajungea până la nivelul romano-bizantin; din acesta se mai păstra doar baza (înălţimea păstrată – 40 cm, diametrul – 80 cm). Sub baza chiupului, a fost descoperit un mormânt de copil, ce fusese deranjat de un animal (oasele n-au fost găsite în conexiune anatomică). Din cele expuse rezultă că mormântul se datează după anii 556 – 557.

Necropola se află în partea de vest a cetăţii, porneşte de la zidul de incintă şi este răspândită pe o largă suprafaţa, respectiv până la 2.5 km depărtare.
Necropola cuprinde schelete ce erau depuse în coşciuge, dovadă stau numeroasele piroane de fier culese din preajma scheletelor. Totodată, au fost documentate arheologic şi morminte în gropi simple, pe un pat de tegule, cu un şir de tegule fie pe partea stîngă sau pe partea dreaptă a sceletului, cu tegule în zona cutiei toracice sau la cap. Sunt atât morminte de maturi cât şi de copii, într-un singur caz a fost vorba despre o înmormântare dublă (o femeie şi un copil). Ele se regăsesc la adâncimi cuprinse între nivelul actual de călcare şi –1,44 m, fără să putem surprinde în stadiul actual al cercetării vreo regulă în această privinţă. Mormintele mai timpurii – secolul IV p. Chr. – au inventar funerar: piese din ceramică (opaiţe, ulcioare, ceşti), bijuterii, accesorii vestimentare, monede, în timp ce cele târzii (secolele V – VI p. Chr.) sunt lipsite, firesc, de inventar.
Una dintre cele mai importante descoperiri este reprezentată de cavoul Tudorka. Acesta se află la aproximativ 1.5 km sud-vest de cetate.Monumentul dezvelit - cavou cu dromos şi cameră funerară - se înscrie în categoria mormintelor întâlnite până în prezent doar la Tomis, Callatis şi Noviodunum. Dimensiunile construcţiei sunt: camera funerară - 4,5 x 3,5 m, h = 1,92 m; dromos-ul - 1,7 x 1,65 m, h = 1,65 m. Cavoul este construit din blochete de piatră - pereţii şi cărămidă - bolta. Bolţile - a camerei funerare şi a dromos-ului - sunt în mare parte distruse. Pereţii cavoului au fost tencuiţi şi pictaţi a seco. Aceştia au fost împărţiţi în panouri delimitate prin dungi în culorile roşu închis şi albastru închis. Motivele decorative sunt cele vegetale şi fagurele. Alături de roşu şi albastru apar şi negrul, ocrul şi galbenul.
Monumentul a constituit un cavou de familie al vreunui demnitar din cetatea Ibida pentru mai multe generaţii. Osemintele descoperite, împrăştiate pe toată suprafaţa cavoului şi pe o "adâncime" de 1 m, provin de la peste 40 de indivizi - copii cu vârsta de până la un an, tineri, maturi, bătrâni. Defuncţii au fost înmormântaţi în sicrie de lemn - dovada numărul mare de piroane şi cuie de fier, uneori cu bucăţele de lemn prinse pe ele - care se depuneau pe cele două paturi laterale. Un postament, situat între paturi, servea probabil pentru depunerea ofrandelor şi ca suport pentru opaiţe.

Cavoul a fost pavat cu dale de piatră şi cărămidă prinse în mortar. Probabil că sub podea, între cele două paturi, a fost depozitat la un moment dat vreun obiect de preţ recuperat ulterior, deoarece din podea, spre marginea de E, între cele două paturi lipsesc patru dale, iar în acest mic spaţiu a fost săpată o groapă. Din punct de vedere cronologic cavoul a funcţionat între sec. IV şi începutul sec. VII. Materialele descoperite în el - opaiţe, două monede (una de sec. IV şi o alta de sec. V), două catarame, piepteni din os, mărgele asigură acest interval de datare. Cavoul a fost jefuit încă din antichitate, dar şi mai târziu: nici un schelet nu a fost găsit în conexiune anatomică, mai mult, se găsesc oase şi în dromos, la aprox. 1 m faţă de nivelul actual de călcare.

Cercetarea acestui sector a fost determinată de rezultatele periegezelor efectuate la N de cetate şi de o seamă de descoperiri fortuite – între care o monedă de aur – tremissis – de la Mauricius Tiberius găsită în această zonă. Cercetarea a fost amplasată la marginea drumului de ţară care merge din şoseaua Slava Rusă – Slava Cercheză către mănăstirea Uspenia, printre câmpurile arabile, drum în care a ieşit colţul unei clădiri. Aceasta a avut în vedere de dezvelirea clădirii respective şi stabilirea caracterului locuirii. Au fost trasate trei suprafeţe – atât cât a permis spaţiul dintre drum şi proprietăţile situate la NE; au fost identificate două segmente de ziduri de la două construcţii diferite, datând din sec. IV p.Chr, construcţii în care probabil se desfăşurau activităţi gospodăreşti legate de fabricarea sticlei. Un sondaj paralel cu drumul, care a coborât până la 2 m adâncime nu a atins încă nivelul steril, materialele arheologice fiind prezente până la această adâncime. Au fost recoltate din suprafaţa cercetată – de peste 50 m2 – materiale ceramice, sticlă şi rebuturi din material vitric, monede.

În zona centrală a cetăţii, în curtea uneia din casele ce compun baza arheologică, a fost trasat un sondaj cu dimensiunile de 6 x 2 m; în acesta a fost identificat, la adâncimea de 1 m, un zid din piatră legată cu pământ, căruia îi corespunde un nivel de locuire datat cu monede emise de Iustinian.

Necropola medievală se află la cca. 70 m vest de zidul de incintă şi la 30 m de sectorul Cuptoare. Aici au fost descoperite 9 morminte medievale.

Punctul se află pe o pantă de deal la cca. 100 m Vest de incinta cetăţii, într-un promontoriu de loess, folosit drept carieră de lut şi astăzi de către locuitorii satului. În această zonă avem documentată şi necropola romano-bizantină a (L)Ibidei, câteva secţiuni fiind trasate în anii anteriori, la 200-300 m spre vest de acest sector.

În lipsa materialelor arheologice (vase ceramice, rebuturi, monede) este dificil să ne pronunţăm asupra încadrării cronologice a acestor cuptoare, cu atât mai mult cu cât rarele materiale descoperite ar fi putut fi scoase din mormintele necropolei unde se află practic situat sectorul nostru.

Edificiul cu thermae a fost construit în prima jumătate a sec. VI p. Chr. (Justinian) a fundamentis, în acelaşi timp cu incinta (poate doar o refacere a segmentelor din elevaţia acesteia – deoarece pe paramentul extramuran al incintei nu se pot observa diferenţe de opus). Au fost descoperite trei bazine (I – III), de formă semicirculară alungită (potcoavă)

Turnul are forma de U. Dimensiunile interioare ale turnului sunt de cca. 15 x 3 m. Profilul intra-muros se compune din două niveluri reprezentate de podele din lut galben-cărămiziu. Primul nivel se datează în sec. IV, iar al doilea în sec. VI; acestea se găsesc la adâncimea de 2,70 m, respectiv 1,90 m. Ambele niveluri au suferit distrugeri violente, fiind observabile două straturi masive de arsură, cu o grosime de cca. 0,50 m. De pe nivelul de distrugere datat în sec. VI au fost prelevate două bârne provenite de la acoperişul turnului, pentru a fi cercetate ulterior.
În zona turnului 10 al cetăţii, în intra muros a fost descoperit un edificiu de mari dimensiuni datat în sec. IV, a urmat o cosntrucţie de sec. VI, cu amenajare de vatră, iar în epoca medievală a fost realizată o locuinţă.
O parte de clădire este mărginită de o stradă, a cărei bordură a apărut la est de zid. Strada, precum şi clădirea din S 5, datează probabil din secolele IV – V p. Chr., după materialul ceramic şi după monedele descoperite. În profilul de vest al lui S 5 a fost descoperit un chiup, vizibil aproape integral şi în martorul demontat. Au mai fost scoase la iveală şi alte fragmente aparţinând altor chiupuri, ceea ne-a condus la ipoteza că încăperea respectivă a funcţionat ca un loc de depozitare a cerealelor.
În concluzie, putem spune că edificiul din care făceau parte zidurile din S 5 funcţionează în sec. IV – V p. Chr., are cel puţin o încăpere în care se depozitează cerealele şi este bordat de o stradă. Un presupus caracter comercial al clădirilor din acest complex nu este exclus, avându-se în vedere şi faptul că erau situate în apropierea turnului 10 al cetăţii.

Sectorul X a fost deschis din necesitatea identificării parcursului incintei cetăţii romano-bizantine, în partea sa de est - sud-est - sud. Incinta are lăţimea de 2,10 m înspre profilul de E, până în momentul în care panta se acutizează, iar zidul este îngroşat cu încă 1 m. Trebuie remarcat că este vorba de o ţesere a zidului şi nu o adosare. Prin urmare, a fost prevăzut în proiectul iniţial acest artificiu arhitectonic şi nu este vorba de o intervenţie ulterioară. Practic, pentru echilibrarea incintei la urcarea în pantă a fost îngroşată latura de S a cetăţii. Deteriorarea vizibilă a paramentului din intra – muros a părţii consolidante se datorează, se pare, şi solicitării fizice survenite prin poziţionarea în pantă, alături, bineînţeles, de distrugerile ulterioare. Practic, pietrele din asizele superioare sunt foarte friabile, iar parte din ele chiar lipsesc. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că şi scurgerile de pe versanţi pot fi un motiv suplimentar pentru starea destul de precară în care se găsea zidul.
Incinta este realizată în opus mixtum, cu paramentele construite în partea superioară din piatră de calcar de proastă calitate, friabilă, tăiată neregulat, foarte prost păstrată. Urmează patru asize de cărămidă care îndreaptă zidăria, iar în partea inferioară se întâlnesc blocuri de calcar fasonate, de dimensiuni mai mari, tăiate regulat, mult mai bine conservate. Mortarul este albicios, cu mult var şi scoică sfărmată.
În intra muros a fost descoperitun depozit cu dolia.
În extra-muros, la aprox. 1,30 m ad., aproape lipită de zid, s-a profilat o amenajare, probabil o locuinţă.

Basilica a fost descoperită în timpul primului război mondial de către colonelul Okonomoff. Aceasta este orientată vest-est, are trei abside, iar cea centrală este separată de cele din lateral de către două rânduri de coloane de marmură.

La cca. 1 km vest de cetate şi la 30 m nord de drumul negru ce duce de la Slava Rusă la Mănăstirea Uspenia, a fost trasată o secţiune (S 1), orientată N – S, lungă de 18 m şi lată de 2 m, printr-o zonă cu multe pietre şi tegule romane. În această secţiune, la adâncimea de -0,20 –0,25 m, au apărut fundaţiile a patru ziduri – unul orientat aproximativ N – S şi celelalte perpendiculare pe primul. La 0,90 m sud de ultimul zid orientat E – V, lângă profilul de est, la -0,25 m faţă de actualul nivel de călcare, am descoperit un cuptor circular (exterior clădirii care s-a conturat parţial), cu diametrul de 80 cm. Fundaţiile edificiului se păstrează pe o adâncime de cel mult 35 cm şi au grosimea de 65 – 70 cm.
Edificiul a avut un singur nivel de funcţionare, constând într-o podea din lut galben, ce se găseşte la adâncimea de -0,20 –0,30 m; peste aceasta au fost descoperite numeroase ţigle şi olane. Dimensiunile singurei ţigle întregibile sunt 62 x 40 x 2 cm. Olanele au lăţimea de 15 – 17 cm, grosimea de 2 – 2,2 cm şi probabil aceeaşi lungime ca ţiglele.
Materialele arheologice descoperite pe acest sector constau în câteva fragmente ceramice (majoritatea de la oale romane târzii) şi şase monede datate între domniile împăraţilor Maximian şi Valens.

Cercetările din acest sector au urmărit dezvelirea turnului nr. 3 şi a sectorului intramuran situat între incintă şi râul Slava.

Cercetarea sectorului de curtină cuprins între turnurile 5 şi 6 a început în vara anului 2005. Zona este mult mai joasă decât restul incintei – astfel încât până în vara anului 2003 s-a putut face arătură chiar şi pe incintă (!), motiv pentru care am decis să investigăm această zonă. A fost trasată o secţiune de 30 x 2 m orientată E – V, care a căutat să surprindă atât zona intra muros cât şi cea extra muros. Secţiunea a coborât până la 1,45 m adâncime şi a surprins un puternic nivel de demantelare modern, urmat de o depunere aluvionară; s-a putut constata că în această zonă accesul fiind facil, extragerea pietrei de construcţii din zid s-a făcut „sistematic”, astfel că incinta se păstrează la o cotă mult mai joasă faţă de alte zone. A fost surprins nivelul de refacere de după raidul kutrigurilor, pe care l-am găsit şi în zona Poarta de V; de asemenea, o construcţie din care au ieşit la iveală peretele de V şi cel orientat S – V, confirmă observaţia făcută la Curtina G privind rezervarea unui spaţiu strategic între incintă şi zona construită intra muros. Au fost recuperate două fragmente arhitectonice din calcar, monede, ceramică şi material osteologic animal.