Biserica, cea mai veche amintită în documentele bizantine, era de lemn. Aceasta a fost atestată în anul 1395 (sec. XIV), cu hramul Adormirea Maicii Domnului o găsim într-o scriere a lui P.S. Năsturel, care cita un izvor bizantin, un regest aflat la Biblioteca naţională din Viena: Vindobonensis Graecus. Regestul îl aminteşte pe slavo-românul Iaţco care roagă pe patriarhul Constantinopolului să-l accepte în calitate de întemeietor a două mici mănăstiri Panaghia (AMD) şi Sf. Dumitru.

Săpături arheologice au fost făcute în naos şi în pronaos.

Biserică de piatră, faza I este delimitată de o podea de scândură ca argument al bisericii de secol XIV.

Biserică de piatră, faza II.

Succesiunea construcţiilor de piatră este dată de pavimentul de cărămidă care foloseşte fundaţiile altei construcţii anterioare voit şi sistematic demantelată până la nivelul fundaţiei I. Zidurile noii construcţii – biserica faza II, au fost ridicate pe fundaţia celei precedente în sec. XVII (1639?). Pe latura de sud a pronaosului, dintr-o eroare de construcţie, se remarcă o decalare planimetrică a noii contrucţii în raport cu cea precedentă. Paramnetul noii biserici s-a suprapus peste pavimentul de cărămidă de la biserica anterioară.

Cimitirul se afla în jurul bisericii.
Totuşi, înmormântări au avut loc şi în interiorul bisericii după secolul al XVII-lea.