Informaţii despre sit
Localizare
|
|
Afişează pe harta României
*
|
Cod RAN
|
|
29564.01 |
Nume
|
|
Situl arheologic de la Şumugiu - Biserica turcilor |
Județ
|
|
Bihor |
Unitate administrativă
|
|
Hidişelu De Sus |
Localitate
|
|
Şumugiu |
Punct
|
|
Biserica turcilor |
Punct alte denumiri
|
|
Dealul Cionului |
Reper
|
|
Situl se află amplasat pe coama unui deal cu structura sedimentară având înălţimea de circa 220 m, numit de localnici Dealul Cionului, mărginit pe trei părţi de pădure-tufăriş şi de grădini. |
Forma de relief
|
|
deal |
Categorie
|
|
structură de cult |
Tip
|
|
edificiu religios |
Descriere
|
|
După tradiţie, în acest punct ar fi fost amplasată o biserică, atribuită potrivit aceleiaşi tradiţii orale, turcilor. Biserica era însă mult mai veche, după cum rezultă din documentele medievale, care o amintesc pe la 1342 ca fiind în stare de ruină. Ulterior, la o dată neprecizată, biserica a fost demantelată şi materialul refolosit în scopuri gospodareşti. Foarte probabil ca temelia să se pastreaza sub nivelul actual de călcare. Potrivit legislaţiei ecleziastice medievale, înmormântările se practicau în jurul bisericilor, fiind astfel probabil ca pe acel amplasament să existe şi un cimitir. Prin urmare, pe temeiul cercetărilor arheologice, a documentelor şi a tradiţiei orale, pe Dealul Cionului s-ar fi aflat biserica, cimitirul şi posibil vatra satului medieval Şumugiu, atestat documentar începând cu anul 1692, dar a cărui vechime este mult mai mare. |
Observații
|
|
Localizarea prin punct central este aproximativă. |
Suprafața sitului
|
|
cca. 7000 mp |
Data ultimei modificări a fişei
|
|
20.02.2024
|
|
|
Componente în cadrul sitului
|
Categorie/ Tip
|
Epoca (Datare)
|
Cultura/ Faza culturală
|
Atestare documentară
|
Descriere/ Observații
|
Cod LMI
|
Biserica
|
Epoca medievală
|
|
|
Au fost identificate fragmente ceramice provenite de la vase lucrate la roată, decorate cu impresiuni executate cu rotiţă, databile in secolele XI-XIII.
|
|
|
|
Cercetare
|
|
Tip
|
An
|
Observații
|
Instituția
|
Nume
|
Prenume
|
1.
|
periegheză
|
2014
|
|
Muzeul Țării Crișurilor
|
CRIȘAN
|
Ioan
|
|
Bibliografie
|
1.
Crișan I. H., Studiu arheologic de fundamentare PUG comuna Hidișelu de Sus, 2014 [Studiu istoric PUG]
|
|
|
|
|