Bordei, sfârşit de secol XIV; biserică, început de secol XV, refăcută din zid în stil moldovenesc după jumătatea secolului XV; turn clopotniţă; cimitir, secolele XIV – XIX. Biserica cu hramul “Sf. Gheorghe” este demolată la 1860.
Terenul propus de edili pentru construcţia unui bloc de locuinţe în imediata vecinătate de sud a Mânăstirii Stelea ascundea vestigiile unei biserici cunoscută în secolul al XIX-lea sub numele de “Stelea Veche”, identificată de Radu Gioglovan şi Constantin Condrea în 1967. În anii 1977, 1978, Petru Diaconescu şi Gabriel Mihăescu arheologi de la muzeul din Târgovişte au întreprins săpături de salvare, care în final au dus la păstrarea şi conservarea “in situ” a vestigiilor. Biserica a fost demolată la 1860 şi are elemente planimetrice asemănătoare edificiilor de cult ctitorite de Ştefan cel Mare. Această suprapune o altă construcţie mai veche, din lemn, cu fundaţii din piatră, din prima jumătate a secolului al XV-lea. Datarea este asigurată de o monedă descoperită între această primă biserică şi un bordei anterior, emisă de Mircea cel Bătrân după 1397. De menţionat turnul-clopotniţă, primul de acest tip, independent de biserică, construit în “stil moldovenesc” şi o clădire civilă de piatră, cu beci, ridicată odată cu biserica I a Mânăstirii Stelea, la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Stratigrafic se evidenţiază limpede succesiunea nivelurilor din interiorul monumentelor, deosebită de cea din exteriorul lor. În interior, s-au sesizat depuneri şi umpluturi datorate nivelelor de locuire şi succesiunii de monumente care au urmat. Sub un nivel modern (secolul XIX – XX), apare un altul, rezultat din dărâmarea bisericii Secţiunea III; la baza acestuia, rezultat din dărâmătura bisericii III, s-a găsit o pardoseală de cărămizi hexagonale cu latura de 12,5 cm şi grosimea de 4,5 cm; sub pardoseală apare o nouă umplutură groasă de 57 – 70 cm, de culoare castanie, cu lut, moloz şi cărămidă sfărâmată, ce asigura diferenţa de nivel dintre cota ± 0.00 a bisericii şi terenul exterior. Sub umplutura arătată mai înainte apare o dungă de moloz compusă din cărămidă sfărâmată şi moloz, groasă de 4 – 18 cm şi care reprezintă nivelul de demantelare al monumentului anterior şi de construcţie al ultimului. În acest nivel se află restul de pardoseală din lespezi de piatră a bisericii II. O nouă umplutură cenuşiu-castanie, cu o grosime variind între 20 şi 60 cm şi conţinând material ceramic caractristic epocii lui Mircea cel Bătrân, reprezintă materialul purtat, necesar asigurării diferenţei de nivel dintre cota interiorului şi cea a exteriorului. Urmează nivelul de construcţie al bisericii II, care suprapune o nivelare de nisip în grosime de 2 – 8 cm, în care a apărut un ducat emis de Mircea cel Bătrân. Urmează două nivele de distrugeri şi două de refaceri, cât şi un al treilea (nivele de călcare), succesive ale primei biserici din lemn dar cu soclu de zidărie. Nivelele suprapun o dungă de mortar reprezentând nivelul de construcţie a bisericii I şi sub care apare nivelul de lut corespunzător primei faze de lemn a bisericii I. În capătul estic al ultimului strat descris se găseşte o lentilă de arsură, dintr-o vatră apărută acceidental. Urmează o depunere cenuşie conţinând material specific secolului XIV, gros de 16 – 46 cm, sub care se află nivelul corespunzător fazei de distrugere a semibordeiului 1. Nivelul de săpare al locuinţei mai sus menţionate corespunde bazei acestui nivel. Ultimul strat îl constituie humusul medieval ce stă peste viul roşcat. Gropi moderne, secţiunile din 1967 – 1968 şi numeroase înmormântări succesive au întrerupt, în bună parte, legăturile stratigrafice cu monumentele în cauză. La exterior, situaţia se prezintă diferit, din cauza numeroaselor înhumări ce au bulversat ordinea starturilor. Sub umpluturile aparţinând secolelor XIX – XX se distinge stratul de moloz rezultat din demolarea ultimei biserici la 1860, gros de 12 – 25 cm, care căpăcuieşte un altul de culoare neagră-cenuşie, cu pigmenţi de cărămidă, mortar rar. În faza corespunzătoare acestui nivel şi care corespunde parţial funcţionării bisericii III, a fost demantelat un zid din cărămidă şi piatră. La baza acestuia şi la vest de biserică se află două pavaje succesive, primul din cărămidă, al doilea din bolovani de râu, reprezentând nivele de călcare exterioare ale bisericii III, în diferite momente ale existenţei sale. Ultimul nivel de călcare căpăcuieşte mormintele din ultima fază a cimitirului. Urmează o depunede cenuşiu-castanie, reprezentând nivelul de constructie al bisericii III, ce constituie în acelaşi timp, şi nivelul de demolare al bisericii II. Acesta stă, la rândul lui, peste un alt pavaj de cărămidă de asemenea la intrarea bisericii acum II şi corespunzând nivelului de călcare exterior, la momentul folosirii acesteia. Urmează nivelele de secol XIV, identificate şi în interiorul monumentelor, situate între 1,60 şi 2 m, străpunse de numeroase înmormântări. Inventarul este compus, în mare parte, din ceramică (secol XIV şi mai puţin XV), cărămizi de pardoseală, piroane de fier găsite în semibordeiul I, inele, ace, agrafe, nasturi, etc., apărute în cimitir, monede descoperite atât în nivelele de locuire, cât şi în strat. (după Diaconescu, 2009, p 51-54)

Biserica a fost refăcută în stil moldovenesc la jumătatea secolului XV.