Biserica a fost construită pe locul unei biserici de lemn, de tip navă, plasabilă cronologic ante 1394. Aceasta din urmă pare a fi fost ridicată în prima jumătate a secolului al XIV-lea. O monedă maghiară, emisă spre 1340 de către regele Carol Robert de Anjou, o descoperire monetară singulară în Târgovişte, în afara perimetrului Curţii Domneşti de aici, oferă indicii substanţiale despre momentul construcţiei chiar descoperirea menţionată se afla în poziţie secundară. Biserica de zid, tot de tip navă, pare a fi fost ridicată foarte aproape după 1394 sau la începutul secolului al XV-lea. Există asemănări planimetrice cu biserici contemporane din sudul Transilvaniei care nu pot fi trecute cu vederea, mai ales cei 10 contraforţi exteriori însă sunt şi elemente de influenţă gotică specifice construcţiilor moldoveneşti din secolele XIV-XV. Numeroasele înhumări surprinse în interior dovedesc o funcţionare permanentă a bisericii până în prima jumătate a secolului XVII, ante 1640, cand ea este marită prin adăugarea unui pronaos peste care a fost înălţat un turn clopotnitţă. Mai târziu, în vremea lui Constantin Brâncoveanu, Pascalie Vornicul o repară şi o zugraveşte, construind şi case cu pivnită. Secolele XVIII-XX înseamnă mai multe etape de refacere după momente de ruinare, cea mai puternic fiind cel de la 1821. La sfârşitul secolui al XVIII-lea, căminarul Gheorghe Geanolu (Geartoglu) cumpără această proprietate şi o repară. Eterist înfocat, el o va pune la dispoziţie lui Alexandru Ipsilanti pentru a o folosi drept cartier general al comandamentului Eteriei (există indicii pertinente că Tudor Vladimirescu a fost executat aici la 27 mai 1821) drept pentru care turcii nu o vor cruta. După 1828, proprietar devine clucerul Nichita Formac, văr de al lui Geartoglu, care va repara, la rândul său, biserica pe care o va zugravi în interior dar şi afară (pictori - târgoviştenii Hagi Avram şi Luca – lucrarea terminată în 1860).

Peste pâmântul viu roşcat şi humusul medieval, un nivel de locuire aparţinând secolului XIV (prima jumătate); - urmează o pardoseală din cărămidă dreptunghiulară, pe pat de lut, delimitată în altar prin gropi de bulumaci (0,22 m, în diametru) şi grinzi orizontale, aparţinând unei biserici din lemn de tip navă. Din câteva monede descoperite se poate data preliminar în ultima parte a secolului XIV (planşa 37); - sfârşitul monumentului de lemn a fost cauzat de un incendiu sesi¬zat printr-o dungă de arsură peste pardoseală; - construcţia primului monument din piatră la începutul secolului XV, tot de plan navă cu 10 contraforţi exteriori şi pardoseală din cără¬midă se observă stratigrafic printr-o nivelare de 6-l0 cm de pâmânt lutos scos din fundaţii prin patul pardoselii şi pardoseala propriu-zisă; - după o nouă incendiere, monumentul este refăcut, construindu-se spre sud un pronaos aproape patrulater cu turn clopotniţă. Partea veche a monumentului este demolată parţial şi consolidată; contraforţii înăl¬ţaţi. Această fază este mai puţin delimitată atâfc cronologic, cât şi în spaţiu, fiind nevoie de noi cercetări; - la mijlocul secolului XVII (Matei Basarab), monumentul va fi re¬făcut în forma actuală, suferind multe modificări la nivelul elevaţiei. În pronaos, ca şi în restul construcţiei, se practică multe reînhumări, unele dintre ele fiind marcate prin osuoare zidite. Se dărâmă vechiul zid de Vest al bisericii II. În interior se reface pardoseala, tot din cărămidă. Numărul mare de reînhumări denotă o perioadă lungă de părăsire a bisercii până la refacerea din secolul XVII. - stratigrafic, se mai deosebeşte o nouă refacere în jurul anului 1700, când pe latura de Vest apare o tindă dreptunghiulară. Cu acest prilej, pietrele de mormânt din interior vor fi reamplasate în tindă, iar vechea pisanie va fi refolosită ca treaptă la intrarea în biserică; - monumentul se va ruina în secolul XVIII (se observă şi urme de incendiu), fiind reparat în jurul anului 1800, când se adaugă actuala pardoseală din piatră.

Cuptoare de ars varul.