Biserica, de plan dreptunghiular cu absida poligonală şi turn clopotniţă pe pronaos, a fost construită, potrivit pisaniei, de către marele sluger Dumitru Buzinca în vremea lui Matei Basarab, la 1639, spre a fi paraclis al curţii sale medievale din Târgovişte. Lăcaşul este reparat şi zugăvit în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1697), refăcut în 1808, pentru înlăturarea pagubelor produse de cutremurul din 1802. În 1840 se construieşte tâmpla din zid iar în anul 1865, este repictată şi tinda de mici dimensiuni. Cea mai importantă intervenţie asupra monumentului a fost făcută în anul 1902, când se adaugă soclu nou şi construcţia de mici diimensiuni care adăposteşte intrarea. Monumentul are formă dreptunghiulară, de dimensiuni modeste (20 x 8 m), cu pronaosul de plan cruciform, întărit la colţuri de patru picioare masive de zidărie care formează sistemul de susţinere al turnului clopotniţă. Accesul spre clopotniţă este făcut prin intermediul unei scări, tăiate în grosimea zidului. De subliniat, biserica marelui clucer Dumitru – Buzinca nu este precedată de una anterioară, ridicată fiind în vechiul cartier boieresc, denumit ulterior Suseni. Este, ultima biserică de curte boierească ridicată în nordul oraşului unde Dumitru – Buzinca obţinuse terenul de la Nord de Mănăstirea Sf. Francisc, singurul rămas neocupat (între Calea Domnească şi marginea terasei drepte a râului Ialomiţa) terenul era deja ocupat de proprietăţile domneşti, respectiv ale bisericii Sf. Gheorghe sau boiereşti: bisericile Vărzaru şi Creţulescu.

Observaţiile stratigrafice făcute în cele trei casete-sondaj: C1 în colţul de Nord-Vest al naosului, C2 – în colţul de sud-vest al altarului şi C3 pe altar, în prelungirea axului longitudinal al bisericii, au permis plasarea ctitoririi bisericii în vremea lui Matei Basarab, ca şi verificarea unor informaţii istorice despre intervenţiile structurale din anii 1697 – reparaţii şi repictare la iniţiativa lui Constantin Brâncoveanu, pictorul anonim, prezumtiv a fi fost chiar Constantinos – pictorul său de curte, 1808 – refacere, 1840 - contrucţie tâmplă de zid, 1865 - repictare şi tinda de mici dimensiuni, 1902 – subzidirea soclului împreună cu adosarea pridvorul actual si desfiinţaarea zidul dintre pronaos şi naos (după Diaconescu, 2009, p. 40).