Cimitir ante 1650, probabil şi biserică, han, cca 1700, ridicate în “Mahalaua grecilor”.
În urma excavaţiilor desfăşurate în timp pentru diverse utilităţi publice au fost descoperite morminte în perimetrul de care ne ocupăm, cimitirul fiind sesizat în urmă cu cinci decenii la amplasarea canalizării de către preotul Ioan Vătăşescu, paroh la Biserica Lemnului din imediata apropiere, cât şi de fostul director al muzeului, pe atunci orăşenesc, Radu Gioglovan, menţionându-se printre altele la intersecţia străzilor Revoluţiei cu Poet Gr. Alexandrescu, existenţa unui cavou din cărămidă.
Singurele informaţii pertinente sunt cele legate de amplasarea şi construirea la sfârşitul secolului al XIX-lea a actualului sediu al Primăriei municipiului Târgovişte, documente care fac referiri şi la destinaţia anterioară a zonei cercetate.
Toma Svinţu, într-un studiu mai vechi pe baza documentelor din arhivele locale, arată că sistematizarea centrului comercial al oraşului plin de dughene şi magherniţe insalubre începe de la 1870. Vechiul local al Primăriei, mic şi insalubru, ne mai corespunzând cerinţelor în 1889 este expropriat un teren în suprafaţă de 2169 mp. pentru construirea noului local. În anul 1896, anul demarării lucrărilor de construcţie este cumpărat şi terenul vecin spre nord celui expropriat anterior de la N. Zenide, împreună cu casa cu etaj ce avea faţada spre Poet Grigore Alexandrescu, este adevărat prost conservată, dar care va fi folosită provizoriu pentru unele din serviciile Primăriei (Şvinţu, 1970, p. 290).
Respectivele documente însă nu lămuresc problema în cauză. Radu Gioglovan, aprofundând problema şi ştiind de existenţa cimitirului şi a bisericii, descoperă că terenurile expropriate în 1889 se aflau amplasate pe locul denumit în vechime „mahalaua grecilor” . Pe singurul plan al oraşului existent anterior anului 1889 şi anume planul din 1886, datorat institutorului D.P. Condurăţeanu, pe terenul respectiv figurau două clădiri şi anume ale Primăriei şi Caseriei. Prin urmare la 1886 Primăria funcţiona în acest loc, cel mai probabil cu chirie în clădirea cumpărată apoi în 1897. Mihai Oproiu citează o informaţie după care primăria a funcţionat din 1871 până în 1897 într-un local cumpărat cu 32.000 de lei, în care a funcţionat şi percepţia (caseria).
Datele sunt contradictorii pe planul din 1886 evidenţiate fiind două clădiri separate. Fără a preciza sursa, menţionează că anterior anului 1866 Primăria a funcţionat în casele lui Ion Zoiade cu care ajunge la conflict pentru efectuarea de reparaţii. Asemănarea numelor Zoiade – Zenide este frapantă, existând posibilitatea ca cei doi să fie tată şi fiu, cu menţiunea ca unul din cele două nume să fi fost transcris greşit. În mare aceasta este informaţia de care dispunem.
Extinderea în spaţiul liber de construcţii (vest) în vecinătatea Primăriei în anul 2007, a dus la lămurirea acestor pagini de istorie medievală a oraşului a cărei importanţă o vom expune în final. Din cauze obiective, dar şi subiective mormintele în număr de 15 nu au putut fi cercetate integral, obţinându-se oricum date cel puţin al întinderii acestora în timp şi spaţiu (după Diaconescu, 2009, p. 25 – 26.).

Deasupra pietrişului cu nisip în care este fundată clădirea, se poziţionează un strat de pământ roşcat lutos, suprafaţa lui aflându-se pe la -1,60-1,80 metri faţă de nivelul trotuarului. În exteriorul lăcaşului spre nord acesta este delimitat de cel următor, de o depunere subţire cu pigmenţi de cărbune, suprapus de o alta, de astă dată groasă de circa 0,80 metri, de culoare arămiu-roşcată cu pigmenţi de cărbune şi chirpici şi rare fragmente ceramice, ce se pot încadra cu o anumită marjă de eroare, în prima jumătate a secolului al XVI – lea, următorul stat gros de circa 0,40 metri cu urme de mortar şi cărbune este ultima depunere medievală, urmând nivelul de demolare a clădirilor sau a ruinelor şi în sfârşit amenajările terenului din ultima sută de ani (după Diaconescu, 2009, p. 26.).