Actuala biserică romano-catolică din Turda a fost construită între 1472 şi 1504 peste o biserică mai veche, probabil cea atestată documentar în anul 1342. Biserica actuală este o construcţie bine închegată, cu fundaţiile de la navă, cor şi sacristie ridicate într-o singură etapă. Materialele folosite au fost piatra de carieră de dimensiuni medii, lespezi mari de piatră aduse din castrul roman, rebuturi de piatră medievală prelucrată, precum şi pietre refolosite de la construcţia mai veche. Toate acestea au fost aşezate în asize aproximativ regulate, egalizate cu pietre mici şi fragmente de cărămizi romane. Mortarul este de bună calitate, dur, din nisip, var şi pigment ceramic. Fundaţia este parţial clădită, parţial înecată în mortar. Elevaţia se delimitează printr-un decroş proeminent atât la exterior, cât şi la interior. Acest decroş marchează şi nivelul medieval de călcare de la sfârşitul secolului al XV-lea, excepţie făcând latura de N, unde un fragment de tencuială veche păstrat pe zidul estic al sacristiei îl coboară cu aproximativ 0,4 m sub nivelul decroşului.

Două fragmente de ziduri în ruină, vag surprinse la exterior şi interior în timpul cercetărilor din anul 2000, pot indica o fază intermediară între biserica veche şi cea actuală.

Necropola medievală indică două orizonturi de înmormântare, unul contemporan bisericii actuale, altul anterior acesteia. Faptul că două morminte orientate N - S sunt tăiate de fundaţiile bisericii din secolul al XV-lea indică posibilitatea practicării acestei orientări în mediul catolic încă înainte de încetăţenirea Reformei.

O biserică a fost atestată documentar la 1342. Amplasamentul acestei biserici, planimetria ei sau structurile de zidărie care îi aparţin nu pot fi indicate în acest stadiu al cercetărilor. Totuşi numeroasele morminte distruse de fundaţiile bisericii actuale, monedele emise în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a veacului următor (Carol Robert, Sigismund de Luxemburg, Vladislav I, Ioan de Hunedoara şi Matia Corvin), precum şi fragmentele de frescă descoperite indică fără îndoială un locaş de cult mai vechi, a cărui existenţă s-a încheiat în a doua jumătate a veacului al XV-lea. În acelaşi timp nu este exclus ca unele fragmente din prima biserică să fi fost refolosite în substrucţiile clădirii actuale, aşa cum sugerează situaţiile surprinse în secţiunea interioară şi într-una din cele exterioare.