Informaţii despre sit
Localizare
|
|
Afişează pe harta României
*
|
Cod RAN
|
|
130277.01 |
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice)
|
|
OT-II-m-B-09076 |
Nume
|
|
Biserica de lemn cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Vlăngăreşti |
Județ
|
|
Olt |
Unitate administrativă
|
|
Vultureşti |
Localitate
|
|
Vlăngăreşti |
Reper
|
|
Biserica se află la marginea de est a satului, la marginea DC35, în Valea Cepturarului. |
Reper hidrografic - nume
|
|
Valea Cepturarului |
Reper hidrografic - tip
|
|
pârâu |
Forma de relief
|
|
câmpie |
Utilizare teren
|
|
agricultură |
Categorie
|
|
structură de cult |
Tip
|
|
edificiu religios |
Descriere
|
|
Informaţiile disponibile despre istoricul monumentului sunt destul de limitate. Nicolae Stoicescu datează biserica din anul 1833 şi menţionează reparaţiile din anul 1903. În 1845, protopopul plasei o menţiona ca fiind încă activă. Zece ani mai târziu, în 1855, biserica se deteriorase grav „fiind din lemn şi cu totul veche”. Din acest motiv, la 19 septembrie 1855, episcopul a poruncit să fie ridicat antimisul. Deoarece locuitorii erau săraci şi nu aveau posibilitatea de a construi una nouă, au solicitat permisiunea de a cumpăra o biserică tot din lemn, din satul Urluiasca, plasa Vedea. Probabil că materialele de construcţie erau vechi, pentru că în 1880 biserica era deja ruinată.
În acelaşi an, Alexandru Vlangalis (Vlangali), de la care provine şi numele satului, a început construirea unei biserici noi, însă nu a reuşit să o termine. Locuitorii satului au finalizat construcţia în anul 1899. Pisania confirmă aceste date:
„S-a construit această biserică pe ruinele altei biserici, în anul 1880, iar în anul 1899 s-a ridicat în forma actuală de enoriaşii parohiei”. |
Data ultimei modificări a fişei
|
|
18.02.2025
|
|
|
Componente în cadrul sitului
|
Categorie/ Tip
|
Epoca (Datare)
|
Cultura/ Faza culturală
|
Atestare documentară
|
Descriere/ Observații
|
Cod LMI
|
Biserică
|
Epoca modernă
(secolul al XIX-lea)
|
românească
|
1833; 1899
|
Biserica este de plan dreptunghiular, cu absida pentagonală decroşată, specific bisericilor de lemn din spaţiul românesc, având turla peste pridvor. Edificiul este aşezat pe un soclu de piatră, suplimentat cu cărămidă şi subzidit apoi cu ciment. Soclul susţine temelia din lemn tencuită ulterior, la fel ca restul faţadelor. Pereţii sunt construiţi din bârne de stejar suprapuse şi încheiate în clasicul sistem „coadă de rândunică”. Pentru realizarea ferestrelor a fost traforat lemnul în zonele respective, obţinându-se astfel câte o fereastră pe laturile de sud şi nord, şi una pe latura de est a altarului. În interior sistemul de boltire cuprinde un tavan drept peste pridvorul închis, care susţine turnul-clopotniţă ridicat deasupra sa, o boltă semicilindrică peste pronaos şi naos, iar deasupra altarului un trunchi de con, intersectat cu fâşii curbe. Pereţii interiori au fost căptuşiţi până la înălţimea de 0,80 m cu lambriu din lemn. Peretele despărţitor dintre pronaos şi naos este construit din cărămidă şi prezintă un cadru dreptunghiular pentru acces, încadrat de câte un gol sau „fereastră”, semirotundă în partea superioară. Catapeteasma prezintă uşi împărăteşti încadrate de cele diaconeşti, cu reprezentărilor Sfinţilor Arhangheli. Elevaţia a fost căptuşită la exterior cu un caroiaj din şipci de lemn, prins cu ajutorul cuielor metalice, drept suport şi armătură pentru statul de tencuială aplicat ulterior şi care în prezent este văruit.
|
|
|
Bibliografie
|
1.
Lista Monumentelor Istorice - 2015, jud. Olt, Monitorul Oficial a României, Partea I, Nr. 113 bis/15.II.2015
Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015, Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 113 bis, 15.02.2016, București, 2016, 2124, poz 722, https://storage.googleapis.com/evt_patrimoniu_prod/m6cemkjpdy4y6int03megc9hlgnj?GoogleAccessId=cloudvision-api%40urbyapp-com.iam.gserviceaccount.com&Expires=1739883640&Signature=P3NParEU31mSq4lEZjPHKtJRKiiDw8XJyhtek%2BrG2QQL2l%2Ft6s0S%2F7Gtc7OCZOT9L7stCf7owoE5MWh8FLAg5FWCkIYefhaesS7lXynmEcjpd8kd6vwNDirLKim8jYFbXseJpndVxZAwS1s%2FzL65m8TZV1XwF72v7spyBtQaq2pEQofW690a1n4FE6vJ635d6Nql%2BBKEJItTbRVZwtVG8w2Z1WukZlyck8jARji2aomPJxUBu%2FEL1Gv%2BjwhnwO572EnoG3HDMyPej6Y086fkfbqxorD%2F1fBS4AR8RsI4JflrUSHCGNhw%2FHr2wJAD%2BgeuvKMkUWvPP4vQrAC7jslqdw%3D%3D&response-content-disposition=inline%3B+filename%3D"LMI-OT.pdf"%3B+filename%2A%3DUTF-8%27%27LMI-OT.pdf&response-content-type=application%2Fpdf [Baza LMI] (sursa fişei de sit)
|
2.
Grosu, Aurelia, Studiu istoric aferent PUG-ului comunei Vulturești, județul Olt, Slatina, 2015, 20-21 [Studiu istoric]
|
|
|
|
|