Information about the picture
Author   Florin Ciulavu, Mihaela Bleoancă
Title   Descoperiri arheologice
Type   fotografie
Description   Figura 3. Mormintele M3, M7 și M9. M3 - Mormânt orientat E-V. Scheletul a fost descoperit la adâncimea de 0,56/0,61 m de la nivelul actual de călcare. Având în vedere celelalte descoperiri din această necropolă, putem presupune că și acest mormânt a fost așezat în decubit dorsal. Datorită falangelor de la mâna dreaptă care au fost identificate în partea stângă, putem presupune că mâinile au fost îndoite din cot, fiind amplasate pe abdomen una peste sau lângă alta. Mormântul a fost deranjat de o intervenție contemporană. De asemenea, trebuie menționat faptul că M3 suprapune M7. Au fost identificate foarte puține oase în conexiune anatomică (omoplatul stâng, o parte din humerusul stâng, inelele de la coloana toracică, coaste fragmentare din partea stângă, falangele de la mâna dreaptă și un fragment din osul iliac) și precar conservate. Alte părți ale scheletului care lipsesc sunt craniu, claviculele, humerusul drept, ulna și radiusul de la ambele mâini, falangele de la mâna stângă, sternul, coloana cervicala, lombară, sacrală, sacrumul și coccisul, femurul de la ambele picioare, rotulele, tibiile și peroneele de la ambele picioare. Groapa mormântului nu a putut fi delimitată. Inventarul funerar constă într-o monedă medievală (nu a putut fi identificată, aflându-se în proces de restaurare), care a fost descoperită peste o coastă. M7 - Mormânt de bărbat, orientat E-V. În momentul descoperirii a fost identificat în conexiune anatomică, fiind aproximativ complet și foarte bine conservat. Groapa mormântului nu a putut fi delimitată. Scheletul a fost găsit la o adâncime de 0,42 m de la nivelul actual de călcare. Acesta a fost identificat în poziția decubit dorsal. Pentru a putea fi cercetat în întregime, a necesitat realizarea unei casete în afara suprafeței afectate de proiect. În zona neurocraniului datorită presiunii pământului osul temporar, parietal și occipital sunt sparte din vechime. În zona viscerocraniului osul nazal și o parte din maxilar sunt sparte. Scheletul a fost identificat în poziția decubit dorsal. Mâinile au fost îndoite din cot, mâna dreaptă fiind dusă spre stern, iar mâna stângă a fost așezată pe abdomen. Picioarele sunt întinse. Acesta (M7) a fost suprapus de M3 căruia i-au fost scoase picioarele. Pe lângă schelet au fost observate urme de lemn din sicriu. Din schelet lipsesc rotulele și laba piciorului stâng. Curbura femurului stâng indică faptul că individul suferea de rahitism (boală osteomalacie). Nu au fost identificate obiecte de inventar funerar. M9 - Mormânt de bărbat, orientat E-V. În momentul descoperirii, o parte din schelet a fost identificat în conexiune anatomică, fiind precar conservat. Groapa mormântului nu a putut fi delimitată. Scheletul a fost găsit la o adâncime de 0,32/0,38 m de la nivelul actual de călcare. Acesta a fost identificat în poziția decubit dorsal. Pentru a putea fi cercetat în întregime, a necesitat realizarea unei casete în afara suprafeței afectate de proiect. Acesta a fost deranjat de intervenții contemporane. Pe partea dreaptă și stângă a corpului lipsesc omoplatul, umerusul, radiusul, ulna, coastele pe partea stângă, degetele și rotulele de la picioare. Scheletul a fost identificat în poziția decubit dorsal. Nu au fost identificate obiecte de inventar funerar.
Date of the image   aprilie-mai 2024
Source   Florin Ciulavu, Mihaela Bleoancă, Raport de cercetare arheologică Preventivă......Strada Sucidava nr. 46, 2025
 
Sites linked to the picture
Site Information   Display on the map of Romania*
RAN Code   125551.02
LMI Code (List of Historic Monuments) History Monuments List of 2010   OT-I-s-A-08491; OT-I-s-B-08494
Name   Situl arheologic de la Corabia - Celei - aşezarea civilă şi necropolele de la Sucidava
County   Olt
Commune   Oraş Corabia
City/Town/Village   Corabia
Place   Sucidava - Celei
Landmark   Aşezarea romană Sucidava este situată în proximitatea fortificaţiei romane, dezvoltându-se înspre nord-vest de aceasta, pe o terasă înaltă, pe partea stângă a Dunării.
   
|<<
<
62 / 103
>
>>|
Scroll