Biserica „Sfântul Dumitru” a fost construită în 1711 pe fundaţiile bisericii de la jumătatea secolului al XVII-lea şi celei de la finalul secolului al XVI-lea. Este de plan triconc şi este construită din cărămidă. Pronaosul este pătrat, având patru stâlpi de zidărie la colţuri, care susţin prin intermediul arcelor o cupolă pe pandantivi. Naosul este spaţios şi susţine o turlă masivă, cu diametrul de 5 metri. Altarul, separat în prezent de naos printr-un iconostas de zid, este adânc şi prezintă nişe spaţioase pentru proscomidie şi diaconicon luminate din afară. Pridvorul, adăugat în 1701, este deschis pe laturile de sud şi de vest şi este prevăzut cu o scară practicată în grosimea zidului de nord care conduce la cele două niveluri superioare, primul având o tainiţă amenajată la extradosul cupolei.

Mănăstirea Jitianu a fost întemeiată între 1589 şi 1592 de preotul paroh Novac din Popova şi era închinată Mănăstirii Sfântul Pavel de la Muntele Athos. Este atestată în diverse documente de la finele secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea primind diverse danii din partea voievozilor valahi. Din cauza solului nisipos şi a umidităţii excesive, prima biserică a mănăstirii avea să se degradeze în doar câteva decenii după construire. În anul 1657, biserica este demolată iar pe locul ei este construit o nouă biserică, fiind ctitorită de doamna Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Şerban. În 1690 a fost prădată de curuţii veniţi din Transilvania. Stricăciunile produse de curuţi dar şi faptul că biserica se degrase din cauza solului nisipos, a adâncimii de fundare insuficiene şi a umidităţii excesive au determinat demolarea bisericii de la jumătatea secolului al XVII-lea şi reconstruirea ei în anul 1711. Biserica a mai suferit distrugeri în 1716 -1718, când a fost incendiată de tătari. În 1802 a fost construit turnul-clopotniţă, alipit bisericii, şi care avea la primul etaj o cameră de locuit pentru cel care stătea de veghe. Biserica a fost restaurată în 1920 - 1932 de Comisiunea Monumentelor Istorice. În 1934 şi 1939 au fost construite noile chilii, construite peste chele din secolul al XVII-lea.

Chiliile din secolul al XX-lea au fost construite peste cele din secolul al XVII-lea.

Pivniţele sunt originare şi separate de un gârlici median, cea mare fiind compusă din două nave boltite în semicilindru întărit cu dublouri, sistem utilizat până spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Cea mică este un beci cu intrare direct din curte, utilizat şi drept cuhnie.