Mănăstirea a funcţionat până în anul 1863, când a fost transformată în parohie.

Biserica a fost începută de către Matei Basarab şi terminată în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Aceasta are plan triconc, cu o turlă pe naos şi două mai mici pe pronaos. Zidurile acesteia sunt grose, de aproximativ 2 m, realizate din cărămidă şi piatră.

Casa domnească este alcătuită din 9 camere şi o sufragerie, toate comunicând între ele. Aceasta are formă dreptunghiulară. Din vremea lui Matei Basarab se păstreză integral pivniţa şi gârliciul de acces, precum şi o parte din zidurile perimetrale ale catului cu locuinţa

Ruinele chiliilor nu sunt vizibile, cu excepţia unor segmente marcate în urma intervenţiilor din 1950, şi numai amprentele din ziduri amintesc de existenţa lor.

Turnul este monumental, compus din parter şi trei etaje. Clopotniţa se ridică deasupra intrării de pe latura de sud a ansamblului.

Zidul de incintă, din cărămidă, amestecată ocazional cu piatră, înconjoară ansamblul, delimitând o arie relativ pătrată, cu laturile de vest şi de sud drepte şi cu cele de est şi nord neregulate. Pe nord-vest, Casa Egumenească iese în afara liniei laturii de nord, iar pe est zidul se curbează prin mai multe segmente, ce formează o traiectorie poligonală.

Conform raportului din 1959, cercetările mai vechi au descoperit morminte atât în exteriorul bisericii cât şi în compartimentul de vest al pronaosului. În 2024, nu au fost descoperite însă nici un fel de morminte, şi nici urme ale unui cimitir mai vechi, după cum părea să sugereze menţiunea de atunci a unui mormânt de exterior cu monedă de la 1571.
Lipsa mormintelor în naos se poate explica prin practica tradiţională de a efectua înmormântări numai în pronaos, dar mormintele au lipsit şi în unitatea de cercetare deschisă în compartimentul estic al pronaosului (S.05). Nu putem decât presupune că, datorită distribuţiei funcţionale a spaţiului, numai compartimentul vestic – respectiv spaţiul dintre intrare şi stâlpi – a fost utilizat în scopuri funerare. În acest caz, având în vedere proporţiile săpăturilor din 1959, este foarte probabil că cele patru morminte descoperite cu acea ocazie au fost singurele înmormântări efectuate vreodată în interiorul bisericii.