Biserica a avut parte de lucrări de consolidare în 1838, după cutremur, în 1847, în 1890. În anul 1902, biserica a fost spălată şi reparată în zonele deteriorate. Alte reparaţii au avut loc în 1926, când au fost restaurate picturile din interiorul bisericii. Noi lucrări au fost realizate în 1941 şi 1945, iar între 1971-1973 s-au consolidat bolţile şi au fost înlocuite vechile picturi în ulei, la momentul respectiv fiind distruse complet. Noile picturi au fost realizate de Costin Ioanid, Gheorghe Rizoiu, Costică Cantea, Petru Manea şi Dan Neamu.

În 1864, în conformitate cu prevederile din Legea secularizării averilor mănăstireşti, parcela lăcaşului de cult se reduce. O nouă restrângere a avut loc în 1895, când pe latura de est a parcelei care se întindea până la şoseaua Kiseleff, a fost ridicată, după planurile arhitectului italian Guido Magni, Şcoala primară ”Mavrogheni”, în prezent Şcoala Gimnazială „I. H. Rădulescu”.

În 1895, pe latura de est a parcelei care se întindea până la şoseaua Kiseleff, a fost ridicată, după planurile arhitectului italian Guido Magni, Şcoala primară „Mavrogheni” , în prezent şcoala Gimnazială “I. H. Rădulescu. Noua clădire a şcolii a suprapus parţial cimitirul din jurul lăcaşului de cult care a funcţionat cel mai probabil de la sfârşitul secolului XVIII şi până la începutul secolului XX.

În timpul lucrărilor de consolidare a sălii de sport a Scolii Gimnaziale “I. H. Rădulescu” (monument istoric cod LMI 2015 B-II-m-B-18987), au fost descoperite mai multe oseminte umane. În lunile mai-iulie 2018 au fost realizate cercetări arheologice preventive fiind descoperite cca. 94 de morminte/grupări de resturi osteologice umane. Cimitirul a fost utilizat intens în a doua parte a secolului XIX când datorită poziţiei sale marginale a putut fi folosit deşi Legea pentru înmormântări promulgată de Alexandru Ioan Cuza interzicea înhumările în interiorul oraşelor. Alte şase morminte au fost descoperite şi cercetate şi în campania din 2022.

În cercetările din 2022 a fost descoperit un segment dintr-o conductă de aducţie a apei, pe direcţia
NV-SE, acoperită în partea superioară şi pe laterale de cărămizi, spaţiile libere fiind umplute cu nisip. Conducta era realizată din tuburi ceramice de formă cilindrică, smălţuite pe partea interioară, îmbinate cu ajutorul unui mortar pe bază de var ce păstrează amprentele unor fibre vegetale.
După demontarea conductei, s-a observat că aceasta era aşezată pe un pat de cărămizi aşezate liniar.