Nivelul din epoca bronzului a fost identificat pe marginea estică a dealului Dăii, la circa 500 m nord‑nord‑vest de comuna Daia, în perimetrul unui grup de cinci monticulaţii slab conturate pe solul arat. Cercetările din 1979 şi 1980 au demonstrat că aceste monticulaţii reprezintă locuiri de tip „cenuşar” ale fazei Tei IV, depuse direct pe limita superioară a unui strat de pământ castaniu steril.
Stratigrafia cenuşarului este bine conturată: sub stratul vegetal actual (0,30 m) se află un humus antic cenuşiu‑închis, gros de cca 0,42 m, iar deasupra solului castaniu steril se dezvoltă depunerea cenuşoasă propriu‑zisă, de formă ovală, cu diametre de 36,60 × 29 m în primul cenuşar şi 29,50 × 23,70 m în al doilea. Grosimea maximă a depunerii variază între 0,34 m (1979) şi 0,60 m (1980), subţiindu‑se spre margini. În zona centrală au fost observate lentile de cenuşă, cărbuni şi rare fragmente de chirpici incendiat, însă remaniate, fără urme de arsură in situ.
Inventarul arheologic este bogat şi caracteristic fazei Tei IV. Au fost descoperite unelte din silex (lame, fierăstraie), împungătoare din os, fusaiole din lut, o măciucă din rocă dură, precum şi o seceră de bronz de tip Krummesser, piesă rară în aria Tei. Materialul osteologic (cca 30% din inventar) include resturi de bou, cal, oaie, porc, câine, mistreţ şi cerb. Ceramica Tei IV este reprezentată prin toate categoriile tipice ale fazei, cu forme standard, dar şi cu particularităţi locale – precum frecvenţa ridicată a castroanelor cu picior şi torţi orizontale.

Nivelul getic de epocă Latène a fost surprins în stratul de humus antic care acoperă cenuşarele din epoca bronzului de pe latura estică a dealului Dăii. Primul mormânt a fost identificat chiar în centrul cenuşarului, însă era puternic deranjat de lucrările agricole, ceea ce a afectat atât poziţia urnei, cât şi distribuţia resturilor incinerate. Al doilea mormânt, situat în exteriorul depunerii de cenuşă, a fost descoperit intact, cu urnă, capac şi vas de ofrandă, ceea ce confirmă existenţa unei necropole plane timpurii, plasată deliberat în proximitatea acestor ridicături artificiale.
Inventarul funerar este caracteristic Latène‑ului timpuriu geto‑dacic. Urna bitronconică, decorată cu brâu alveolat şi proeminenţe simetrice, era însoţită de un capac tip strachină şi de un vas mic de ofrandă. În interior au fost depuse obiecte de podoabă din bronz — fibulă tracică, brăţară, verigă cu capete petrecute — alături de mărgele din piatră, lut şi sticlă vitrificată. În mormântul deranjat au fost identificate fragmente dintr-un vas lucrat la roată şi resturi ale unui recipient elenistic, indicând contacte cu mediul sud‑dunărean. Ansamblul acestor elemente permite încadrarea complexelor funerare în mijlocul secolului IV î.e.n., perioadă în care comunităţile getice din zona istro‑pontică adoptă forme standardizate ale incineraţiei cu urnă şi ofrandă.
Cercetările din 1980 au adus un element suplimentar: cinci vase getice depuse ca ofrandă, fără urme de incinerare, grupate în două seturi. Printre acestea se remarcă o cană bitronconică decorată cu trei animale incizate, o piesă rară în repertoriul Latène geto‑dacic, dar cu analogii în mediul sud‑dunărean. Prezenţa acestor vase indică existenţa unui mormânt care a fost ulterior deranjat, probabil în epocă modernă.