Zidurile construcţiei vamale, precum şi alte pietre provenite din casele vămii, au fost refolosite la construcţia caselor actuale, în special a fundaţiilor. Deşi mult mai veche, apare pentru prima dată cu numele de „schela Dragoslavelor” într-un hrisov din vremea lui Matei Basarab, la 10 aprilie 1647, iar pe parcursul secolului al XVII-lea sunt cunoscuţi mai mulţi vameşi: Marcu şi Preda 1637, Marcu 1641, Dumitru şi Barbu 1642, Marcu 1643-1658, Gheoacă 1661, Dragul 1665, Lăudat şi Rafail 1670, Iane 1672-1681, Ralea 1690-1692 şi Lupu după 1692. În anul 1742 vama este refăcută de către Drăghici vameşul după ce aceasta fusese distrusă „în vremea răzmiriţii cei mari de pe urmă, arzându-se de oşti şi rămânând doar zidurile (din anul 1738)” şi îşi continuă activitatea, până în secolul al XIX-lea, ultimul vameş amintit fiind Anghelache Steriescu la 1830.

Vama este menţionată în sec. al XV-lea într-un document nedatat, în care Vlad Călugărul porunceşte schilerilor din Dragoslavele să înapoieze unui negustor covorul pe care îl confiscaseră, pentru că acesta aparţinea unui jude al Braşovului. În hrisovul de la 10 aprilie 1647 Matei Basarab dăruieşte Mănăstirii Negru Vodă „jumătate din vama domnească de la schela Rucărului şi a Dragoslavelor şi cu jumătate de judecată de acolea.” Zidurile vămii sunt menţionate ca fiind vizibile în monografia localităţii întocmită de C. Rădulescu Codin şi Ioan Rădulescu în 1923.