Au fost identificate materiale arheologice specifice acestei perioade.

Fortificaţie de pământ (Tabie sau redută), rectangulară, cu latura vestică distrusă de amenajarea unei redute circulare în secolul al XIX-lea sau XX, care a fost utilizată ca punct de tragere pentru artilerie în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Prezintă şanţ pe laturile de est, sud şi vest, iar valul este vizibil pe est, sud şi parţial vest. Şanţul sudic prezintă intervenţii contemporane, din anii ’70-’80, pentru amenajarea unei construcţii unde se depozita explozibil utilizat la cariera de piatră din oraş. Pe suprafaţa sitului au fost identificate materiale arheologice, în special fragmente ceramice din secolele XIII-XIV, dar şi ceramică de factură otomană, cartuşe (1905). De asemenea, atrage atenţia prezenţa pietrelor şi bucăţilor de mortar (pe bază de var, nisip, mici fragmente de scoici) în zona redutei circulare. Acest aspect sugerează prezenţa unor ziduri, despre care nu se pot face precizări suplimentare în stadiul actual al cercetării. Redută circulară amenajată în interiorul fortificaţiei de pământ (Tabie sau redută), a fost utilizată ca punct de tragere pentru artilerie în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Prezintă un inel central, mai înalt şi baza acesteia, ca un şanţ, în care s-au realizat traşee (fortificaţii liniare).

Pe Planul Director de Tragere (publicat 1950), apare marcată Tabia Veche.

Redută circulară amenajată în interiorul fortificaţiei de pământ (Tabie sau redută), în secolul al XIX-lea sau XX, care a fost utilizată ca punct de tragere pentru artilerie în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Prezintă un inel central, mai înalt şi baza acesteia , ca un şanţ, în care s-au realizat traşee. Acestea sunt prezente pe latura de nord, est şi sud. Iar pe latura vestică, aceste tranşee sunt realizate în şanţul tabiei otomane.

Fortificaţie, formă aproximativ ovală, cu şanţ pe laturile de est, sud şi vest, val pe toate laturile. Pe suprafaţa sitului au fost identificate materiale arheologice, fragmente de vase borcan, castroane (?) şi amfore. Pentru vasele borcan, pasta din care au fost realizate este un cu degresanţi mari (nisip, ceramică pisată, pietricele de calcar); ardere incompletă, culoare bej-închis. Prezintă urme de ardere secundară în interior şi pe suprafaţa exterioară. Corpul este bombat, buza aplecată spre exterior şi puţin îngroşată; gâtul mic, strâns spre interior, fundul plat. Pe buză şi diametrul maxim al corpului s-a aplicat câte un brâu alveolar prin imprimare cu degetul în lutul moale. Acelaşi tip de pastă o regăsim şi pentru posibilele fragmente de castroane. Pentru fragmentele bănuite a fi de amfore, avem o pastă de bună calitate care sugerează perioada elenistică. Materialul ceramic, ne conduce către ipoteza atribuirii acestei fortificaţii secolelor IV-II a. Chr. “Cu prilejul unor cercetări de suprafaţă din anii ʹ80, în apropierea luncii inundabile, pe versantul nordic al promontoriului ocolit de strada Suhat (la nord-est de fortificaţia identificată s.n.), a fostidentificat un sit din prima epocă a fierului. Fragmentele ceramice culese cu această ocazie provin de la ceşti, străchini şi un vas de bucătărie, alături decare am putut identifica şi o fusaiolă din lut de formă bitronconică. Formele ceramice, precum şi modalitatea de decor a ceştilor (decor de tip I şi II.B.2‐1) indică o datare a acestui sit în perioada de evoluţie a culturii Babadag”. Nu au fost descoperite materiale arheologice, care să sugereze utilizarea acestei fortificaţii şi în perioadă otomană, dar acest aspect nu poate fi exclus.